De la Chatonksy la Parikka, de la Telefossils la Media Fossils via Mnemonics

Future archeology este o sintagmă prospectivă, de natură să repoziționeze arheologul media (tradus din media archeologist) pe axa recuperării resturilor unei lumi prea înțesate de materiale sintetice și tot felul de gadget-uri. Este o săpare/ excavare într-un viitor aproape distopic care stimulează la maxim imaginația geologică. Astfel, am adus la aceeași masă ideile lui Jussi Parikka, care urmează a fi expuse la Mnemonics 2014 (Media of Memory – Stockholm, 21-23 August 2014, sursa), cu expoziția lui Gregory ChatonskyTelefossils (2013)/ sursa.

De fapt, din scurtul abstract al lui Parikka îmi pot da seama că viitorul său este aproape distopic, în vreme ce pentru Chatonsky acesta este apocaliptic, vizând destrucția în trepte a umanității. Telefossils este orientată înspre o triadă destructivă, totul fiind centrat pe forța distructivă care va afecta omenirea. Destrucția începe cu  the “End of the World Crisis”,  the “End of the World Crisis” afectare a crizelor economice, ecologice și politice. A doua mișcare ajunge la “At the End of the World”, cu diferențiere a diferitelor forme de destrucție care ne împing înspre a treia treaptă: “Imagination of the End of the World”. Poate cea mai relevantă din perspectiva construirii viitorului arheologic sau așa cum îl propune Parikka – media fossils. La Chatonsky excavarea este ipotetică, simulată și se desfășoară într-un viitor fără umanitatea dispărută. Se caută intens printre resturi, printre fosilele non-umane, dez-umanizate, care doar trimit către o istorie uitată a omenirii. Procesul este accelerat nonuman (Chatonsky via Twitter) sau înspre non-uman (Iordache via Twitter), nu există decelerări, așa cum îmi mărturisea Chatonksy via Twitter. Fapt sau ficțiune? Artistul conduce privitorul printr-un labirint narativ care face greu distincția între cele două, dar prospectarea resturilor, a unui viitor fosilic, să forțez limitele limbii puțin, face apel la puterea imaginației. Chatonsky spune că expoziția luminează un culoar de interogații existențialiste, însă este greu de digerat această opțiune în contextul situării în post-umanitate în sens de era post-distrugerea ei.

Pe de altă parte, Parikka construiește viitorul arheologic bazat pe media fossils, proces în care imaginația și nu excavarea va juca un rol relevant. Memoria/ arhivarea resturilor non-umane toxice reprezintă un stâlp solid pentru structura imaginării acelui future fossils. Nimic despre ecologii, cu toate că prima treaptă a distrugerii la Chatonsky vizează trei crize, printre care și cea ecologică. Semnificarea acesteia poate fi extrapolată la nivelul ecologiilor media a la Fuller, dar și așa există distincții de nuanță în utilizarea termenului în cazul celor doi.

Punctele comune, deși aștept un eventual text al lui Parikka pe această temă, stau în prospectarea unui viitor fosilic care trimite către media fossils. Deocamdată, acest viitor este unul arheologic și mediatic, pentru Parikka, și destructiv și tele-mediatic, pentru Chatonsky, în interiorul căruia omenirea și-a pierdut treptat din valori. În primul caz, cititorul excavează printre resturile de date memorate despre ceva pierdut, în cazul din urmă privitorul contemplează la propriul sfârșit, căci către aceasta se îndreaptă acele perspective ale unei arheologii a viitorului.

 

 

Comenteaza