Experimentul Stanford si cum te simti subiect in relatia angajator – angajat


Persoanele perfect sănătoase din punct de vedere psihic se metamorfozează în anumite condiții, se pot transforma total în opusul a ceea ce sunt. Despre asta este experimentul Stanford, transpus binișor în filmul: The Stanford Prison Experiment (2015). Scriptul urmărește îndeaproape firul evenimentelor reale, iar prezentarea premiselor de ordin psihologic este și ea pe măsură. Dar nu despre asta este vorba aici, ci despre faptul că tu ai idee despre tot ce se întâmplă în film, chiar dacă vorbim despre un alt nivel.

Pare că tu ai trăit experiențe similare, nu? Să vedem: anonimizare, dezindividuare și depersonalizare (să le luăm individualitatea), manipulare psihologică – aka posibil abuz psihologic, obediența și apartenența la un sistem. Îți sună cunoscut? Dacă nu este modelul relației pe care o ai cu societatea din care faci parte, atunci sigur e cu angajatorul tău. Compania este/ poate fi un sistem căruia nu-i pasă de individualitatea/ personalitatea ta, te manipulează pentru a-ți atinge scopurile, dându-ți roluri și asignându-ți task-uri sau responsabilități (responsabilizarea poate fi o formă de manipulare, nu o chestiune care ține de etica angajatului), trebuie să te supui unui regulament de ordine interioară , care, cel mai probabil, va pica în contradicție cu unele dintre principiile tale și, nu în ultimul rând, trebuie să faci parte din acest sistem, adică, să o arăți. Sistemul se bazează pe faptul că tu îi ești o parte insignifiantă, că nu ai conștiința sa, că nu te manifești decât în acord cu el, că regulile tale sunt, de fapt, regulile lui.

Tu vei intra în piela unui anumit personaj – de angajat, uitând aproape complet chestiunile care țin de tine, de ceea ce faci, reprezinți sau speri în realitate. Nu, nu te poți amăgi cu faptul că tu contezi într-un anume fel, că însemni și reprezinți ceva pentru că marea notă este aceasta: tu însemni ceva pentru companie doar dacă ea câștigă ceva de pe urma ta, doar dacă te transfigurezi în cifre. Este vorba despre altceva la mijloc? Punem pariu că nu? Dezvoltarea ta individuală nu valorează nimic, pe nimeni nu interesează ce poți face tu, dacă nu e cumulat la plus-valoarea adusă companiei. Da, sunt și cazuri singurale, insulițe în fața cărora trebuie să ne scoatem pălăria, dar e prea puțin. Sistemul lucrează, de fapt, cu niște atavaturi ale oamenilor reali, care ajung să le domine constant personalitatea întreagă.

Strigătul de revoltă se numește #8612, însă este unul al nebuniei, cel puțin așa îl vede sistemul. El simte și vede că ceva e putred, că e o simplă unealtă/ marionetă și că se produc atentate la adresa individualității sale, că își simte suprimată orice fel de manifestare. Psihologul Philip Zimbardo monitorizează întreg experimentul, verifică dacă totul se duce la capăt. Mai mult, intervine manipulatoriu în toată schema, astfel ca deținuții/ angajații să aibă conștiința clară a rolului pe care-l joacă. Ai de ales: vei intra în schemă și îți vei juca rolul sau te vei revolta și vei sfârși prizând LSD.

Problemele încep încă din prima zi în cazul experimentului Stanford. Zimbardo îl oprește după șase zile, dezgustat el însuși de ceea ce reușise să scoată la suprafață: cum se alterează natura umană în anumite situații limită, fie ele și simulate, căci deținuții și prizionierii au avut mereu conștiința că nimic din ce-i acolo nu-i real. O știe și un angajat: și angajatorul poate fi educat într-un anumit fel, poate pleca, se poate revolta sau poate încerca să schimbe ceva, dar nu o face. O prezență feminină – Christina Maslach, o studentă și viitoarea soție a lui Zimbardo, este singura care chestionează aspectul moral/ etic al experimentului, căci subiecții săi puteau suporta transformări ireversibile.

O știi și tu, dar refuzi s-o conștientizezi: îți joci mai bine rolul decât propria-ți persoană. Transformările tale sunt aproape ireversibile, e greu de ieșit din sistem, îți e greu să nu-ți mai joci rolul de căcat. Doar LSD-ul sau nebunia/ anormalitatea (adică ieșirea din tiparul a ceea ce a devenit normalul) te mai poate salva. Ești un subiect al unui experiment care are nevoie urgentă de ecologizare.

 

Comenteaza