La o margine de Cluj sau o teapa cu miros de mititei

Piețele auto sunt locuri mozaic, pline cu tot felul de indivizi care și-ar spune jumătate din viețile lor doar pentru a te convinge să le cumperi mașina. Bați palma, mergi la contract cu ei, apoi la o bere/ mic, să cintești operațiunea, și apoi un Doamne-ajută!, că vei avea nevoie de noroc. Unii nici nu vor ajunge cu noile achiziții în Cluj că-și vor da seama că nu totul e așa de roz precum pare, alții vor petrece ceva mai mult timp până să-și dea seama că mașina aia avea o căruță de kilometri în plus față de cei din bord. Mai sunt și cazuri rare, cazuri în care ce-i pe hârtie e și în mână, dar alea sunt excepții.

E sâmbătă dimineața, ora 5.00. Bezna e tăiată de primele câteva faruri în piața auto din Gilău. Ăștia sunt băieții care fac ultimele retușuri, eventual dau o cheie sau încearcă să pornească mașinile uitate prin piață peste săptămână. N-ați crede că așa se face, dar e pe bune: unii bișnițari, că ei sunt grosul celor din piață, vin cu o altă mașină pe roți și pornesc cu cabluri mașinile din piață. Le țin vreun sfert de ceas pornite, până ce devin tocmai bune de vânzare. Clientul vine și pornește “la rece” motorul, neavând vreo bănuială despre mica procedură. Am văzut manevra în două piețe: Gilău și Zalău. Dacă vrei să-ți vinzi mașina, vei avea loc doar în spate, locurile din față, de la intrare, sunt acontate deja.

S-a extins mult spațiul din Gilău, sunt tot felul de micro-afaceri care nu trăiesc decât din piața aia. E o zonă marginală, însă vitală pentru mai toți cei implicați. Chiar și-n decembrie sfârâie micii, e fum cam peste tot, concurează cu cel scos de mașinile pornite constant din cauza frigului. Cei mai mulți rămân doar cu drumul și cu o cafea la pahar. “Slăbuț astăzi” sau “Mai nimic”, astea-s replici frecvente. Păi cum să fie, acest loc e un mare outlet nemțesc, de parcă Germania ar plăti comisioane grele românilor pentru a o scăpa de toate rahaturile de autoturisme. Serios, aici nu e DieselGate, Volskwagen e marca numărul unu, cred că are peste 60-70% din piață. Mai vin apoi Skoda, Audi, BMW și Ford (majoritatea tot de prin Germania aduse). Din cele trei Duster-uri, marcă autohtonă, una e adusă tot din Germania, “dom’le, pentru ei le fac altfel”. În rest, doar rătăciri.

Vine momentul testării, un alt punct definitoriu pentru acest loc. Ia, dă-i o cheie! Se plimbă pe lângă mașină cu mâinile în jeb. El e expertul prieten al celor care se înhamă la mașină. El nu și-ar lua ever din târg o mașină, ar avea alte căi, dar pe ei vine să-i sfătuiască. “Mere bine, învârte bine motorul”, băgându-și mâna până la cot sub capotă. Pune și urechea, asta pentru verdictul final. “Bun, schimbăm una-alta, dar e ok, facem o tură?” Așa ies mașinile ticsite din piață, în drive-teste până la sensul giratoriu dinspre Luna, pare suficient. Foarte puțini merg pe mâna unui test pe bune la un dealer sau un service ok. Dar când vorbim despre prețuri în paleta 2500-4000 euro, ai fi complet tâmpit să dai alte sute de lei doar pentru a-ți spune un tester că trebuie schimbat uleiul. Nu ești fraier, o știi și tu. Sigur, vei afla peste șase luni că mașina aia a fost împachetată într-un accident, că nu mai are nici culoarea originală, dar cui dracu în pasă la banii ăia. Și așa se mai încheie un contract la tarabă.

Între piața nouă și cea second sunt două mari diferențe: prima e dominată de marca autohtonă, în timp ce a doua de mărcile nemțești cu câțiva ani în spate. Totul e aruncat pe cartea diesel-ului, prea puțini se mai încumetă la benzină. Top trei cele mai vândute autoturisme în 2015 este dominat de Dacia: Logan, Duster și Sandero, în ordinea asta (sursa). În zona second, românii preferă cam așa: Volskwagen, Opel, Ford, BMW și Audi. Dacia second, no way! Așa ceva este de neacceptat. Motivele sunt numeroase, vi le zic într-un alt post. Acum vă zic doar atât: chestia cu îmi iau Dacia second să sprijin industria autohtonă e un căcat! Banii nu merg acolo, acolo contează doar autoturismele noi. Tu vei da banii unui tip care și-a luat Logan nou, deci a investit acum cinci ani în Dacia, dar el va merge să-i dea mai departe pe un BMW second (parol!). Deci, nu te amăgi. Dacă nu ai bani de una nouă, nu investești în industria autohtonă.

Așa funcționează aceste spații marginale, dar nu ești suficient de fraier să nu profiți de pe urma online-ului sau a noilor oferte din flota rulată a dealer-ilor sau ale parcurilor auto. Acolo mașina vine cu niște garanții, o cumperi cu verificări, cu un istoric cât mai apropiat de cel real. Dar omul de la munte, știți la ce mă refer, vine tot în târg să-și încerce norocul. Și, dacă tot vine de la 80 km, vă cam dați seama că nu pleacă fără mașină, nu?

2 Comments

    1. la modul general, da, de acord cu faptul ca piata auto second e fixata doar pe cateva marci pe care romanii pe promoveaza cu incapatanare. ele sunt aduse cu multi kilometri si cu destule probleme ascunse. totusi, sunt si exceptii

      Rares Iordache Rares Iordache

Comenteaza