Paradigma sportului individual, intre ignorare si hiperbolizare

Mediatizarea de care a avut parte Tibi Ușeriu după câștigarea 6633 Ultra Arctic i-a făcut pe redactorii de la alerg.ro să repoziționeze performanța sportivă într-o nouă paradigmă, una în care sportul individual este cam nebăgat în seamă, că elementele senzaționalului sunt cele care dau tonul curgerii informațiilor pe web.

Articolul surprinde bine, în esență, faptul că performața lui Tibi la una dintre cele mai dificile competiții din lume, nu la cea mai dificilă, a fost mult mai mediatizată decât, de exemplu, faptul că Adelina Pastor, Mirela Lavric, Andrea Miklos și Bianca Răzor au obținut bronz la ștafeta de 4×400 metri la Campionatele Mondiale indoor de la Portland (SUA). Aici sunt distincții de încadrare între a fi sportiv amator și a fi sportiv profesionist.

Bun, să vedem. Întâi de toate, acestea sunt mecanismele de funcționare a presei, la nivel majoritar: ai grade cu minus, amalgam de cuvinte între Cercul Polar și Polul Nord, vânt de peste n km și un total de 500 km? E un subiect perfect! Mai ales că avem un câștigător din Pasul Tihuța, adică tipul care a alergat la bustul gol când afară crăpau pietrele, iar noaptea dormea într-un sac de dormit sub cerul liber. Atenție, vorbesc acum despre acea presă care, atunci când vine vorba despre sport, știe doar pălăvrăgelile din Liga I sau cum se numește acum campionatul intern de fotbal. Nu toți jurnaliștii sportivi se numesc Dan Bodea, toată stima, astfel încât să acorde o importanță reală și onestă tuturor evenimentelor importante în care sunt implicați sportivi români. Ca atare, aceasta este paradigma în care ne situăm și în care se construiește acea ”zgură informațională” de care vorbesc cei de la alerg.ro. Totul este o mare hiperbolizare a cifrelor și datelor în sensul audienței. Desigur, nu vreau să știrbesc cu nimic ceea ce au făcut cei trei români: Tibi Ușeriu, Adrian Roșu și Vlad Tănase. Îi admir pe toți, i-am urmărit cu sufletul la gură în fiecare zi, am sperat ca Tibi să câștige. Pe el sper să-l cunosc la Maratonul Maria Theresia, acolo unde voi dori să particip, dacă nu anul acesta, atunci anul viitor sigur. Oricum, ei știu cel mai bine ce a presupus competiția 6633 Ultra Arctic, dar și cum a fost preluată știrea. E foarte bine că sunt mediatizați, merită, însă știu foarte bine că majoritatea presei nu va acorda la fel de multă atenție performanțelor sporturilor individuale (sportivi amatori sau profesioniști), atât timp cât acestea nu sunt însoțite de ceva senzațional, hiperbolic, nemaiauzit, etc.

La astfel de competiții, destinate de fapt amatorilor, nu se poate vorbi de o întrecere între cei mai buni, ci este mai curînd o competiție cu tine însuți.

Foarte bună precizarea alerg.ro, însă trebuie ținut, iarăși, cont de un element: jurnaliștii sportivi, în marea lor majoritate, nu prea știu să facă deosebiri de nuanță. Sportiv amator într-o competiție de anduranță, sportiv profesionist, alergător, pasionat de alergare…sunt distincții de nuanță, deseori nedepistate corect. În plus, vă garantez că nu acestea contează la editarea unei știri.

Mai apoi, materialul și toată aventura mi-au adus aminte de dezamăgirea pe care am avut-o acum câțiva ani când am văzut cât de puțin sunt susținuți sportivii care practică sporturi…mai puțin cunoscute. Eram în presă, asistam la o conferință care o avea în prim-plan pe Ana Maria Pavăl, o sportivă excepțională cu peste 13 ani de judo și multiplă medaliată la lupte libere. Mi-am dat seama pe atunci că tipul acesta de sportivi nu vor avea niciodată șansa mediatizării de care se bucură, să spun, un fotbalist din fotbalul intern, nu chiar oricare. De asemenea, am conștientizat cât de greu se poate susține un astfel de sport, întrucât sponsorii nu sar ca la sporturile de echipă, acolo unde aduci în sală/ pe stadion oameni plătitori de bilete, îți poț face reclamă în felurite forme. Nu, aici ai în față un singur sportiv cu tot ceea ce este el. Cam cu acele gânduri am revenit în redacție pentru a edita materialul. Nu mi-am schimbat percepția.

Dincolo de toate, însă, rămân datele și cifrele corect exprimate și furnizate. Tibi Ușeriu a câștigat 6633 Ultra Arctic, iar ceilalți doi români l-au terminat. Felicitări pentru asta!

 

FOTO: 6633 Ultra Arctic Facebook

Comenteaza