Cum a reusit Andrei Soveresan la Ultra-Trail du Mont-Blanc: multa alergare si perseverenta.

Andrei Grațian Sovereșan a terminat Ultra-Trail du Mont-Blanc în 36 de ore și 19 minute. Am început scurt și simplu. Andrei este un alergător clujean cu origini cugirene. Aleargă mult și bine, am tot cochetat cu ideea de a mă întâlni la o alergare cu el. Este și îngăduitor, mi-a spus că ar alerga în ritmul meu. Aș avea șansa să gâfâi serios alături de un tip care a străbătut trei țări în cadrul UTMB – Franța, Italia și Elveția. Se zice că-i cel mai greu ultramaraton montan din lume. Să vedem ce zice Andrei.

 

Rareș Iordache: Cum e să termini o astfel de competiție?

Andrei Sovereșan: Sentimentul pe care îl ai atunci când termini o astfel de cursă e incredibil, cu atât mai mult cu cât ești aplaudat de sute sau poate mii de oameni. Din păcate, cum am ajuns la 6 dimineața, nu am avut parte de aceeași primire pe care au avut-o cei care au terminat în timpul zilei, dar chiar și momentul în care ajungi într-un punct de control e ca trecerea liniei de finish. Am avut multe momente în care am vrut să renunță, eram deshidratat și ceilalți concurenți nu erau sociabili deloc. Am avut noroc cu prietena mea care m-a încurajat telefonic și m-a făcut să merg mai departe.

 

Rareș Iordache: Care este secretul reușitei tale? Știu că alergi mult, te văd pe Strava. Cum te pregătești pentru o competiție. Hai să luăm una maraton montan vs competiția pe care ai terminat-o acum.

Andrei Sovereșan: Perseverența, ăsta-i cuvântul cheie. Am alergat foarte mult, alergări zilnice, cât mai mult nivel și alergări cât mai lungi. Nu pot pune că pentru UTMB am avut o pregătire specială, din contră, în ultimele două luni am fost accidentat și nu am reușit să-mi fac toate antrenamentele la nivelul la care doream.

 

Rareș Iordache: Când ai început să alergi și ce anume te-a ținut în continuare motivat?

Andrei Sovereșan: De mic am fost o persoană activă, dar am început alergarea în 2013, când mi-am dat sufletul în cei 21 km ai Maratonului Apuseni. Asta m-a motivat și am început să alerg mai des, iar la două luni de la primul concurs aveam să termin Semi-maratonul Retezat pe locul trei.  Cel mai motivant lucru e acela că într-un timp cât mai scurt, poti vedea foarte multe locuri.

 

Rareș Iordache: O notă asupra preferințelor tale în materie de echipament.

Andrei Sovereșan: Am încercat mai multe perechi de pantofi de alergare, dar până acum cel mai bine m-am simțit în Salomon S-lab Ultra Sense, asta poate pentru că îmi plac cursele de ultramaraton. Nu pot zice că nu îmi fac cu ochiul și alte branduri, doar că momentan nu-mi permit să încerc mai mult.
Momentan sunt în refacere dupî UTMB. O refacere activă, deoarece, în același timp, am început pregătirile pentru viitoarea cursa de 170 km care va fi peste o lună jumătate.

 

Rareș Iordache: Unde urmează să alergi, ce planuri ai?

Andrei Sovereșan: Ca planuri de viitor, mi-ar plăcea să ajung și la alte curse importante de ultramaraton, una dintre ele ar fi Western States 100. Următoarea cursă va fi în Croatia, Dalmacija Ultra Trail.

 

Rareș Iordache: Cum faci să ai timp pentru antrenamente?

Andrei Sovereșan: Destul de greu, mă împart între prietenă, servici și amici, dar îmi fac timp, măcar o oră – o oră jumătate pentru o alergare.

 

E un bun exemplu de se poate și asta într-un timp relativ scurt. Până la primul meu maraton montan, cred că-l voi provoca pe Andrei la o alergare mai calmă și mai liniștită.

Un alt alergător din Alba care a reușit să termine cursa este Levente Ioan Polgar. Lineup-ul românesc a fost bogat la start:

UTMB (Ultra Trail du Mont-Blanc) – 170 kilometri – maximum timp 46:30:00

180 Radu Milea
448 Laurentiu Georgescu
1016 Catalin Toda
1186 Stan Turcu
1256 Laurentiu Vezentan
1280 Andrei Soveresan
1371 Gabor Sztranyiczki
2191 Levente Polgar
2374 Bogdan Petrutu
2594 Bogdan Boja

CCC (Courmayeur-Champex-Chamonix) – 101 kilometri – maximum timp 26:30:00

3706 Claudiu Retea
3707 Costica Anghel
4551 Liviu Man
5106 Marian Vasile

TDS (Traces des Ducs de Savoie) – 119 kilometri – maximum timp 33:00:00

6903 Claudiu Beletoiu
7084 Gabriel Cojan
7429 Dumitru Falca
7430 Mihai Serban
7748 Ionut Bocaniala
7782 Adrian Tap

OCC (Orsieres-Champex-Chamonix) – 55 kilometri – maximum timp 14:00:00

9430 Ana Maria Florescu
10525 Silviu Martin
10549 Laura Martin
10688 Victor Vasluian

Sursa foto: Fun-run.ro/ Pan Ioan (preluare de aici)

Rares Iordache

Rares Iordache

#digitalmanager, #autor, #magento, #wordpress, #ecommerce specialist, #PhD, #blogger, #alergator, #ciclist, #linux pasionat

Leave a Reply

Virals