Am dialogat virtual cu Ioan Aurel Pop despre selfie

Se întâmpla prin 2014, anul lansării cărții mele: Selfie, descoperirea feței. Ca atare, cu ceva timp înainte de valul creat de articolul rectorului UBB, Ioan Aurel Pop, cel legat de generația Facebook sau Google. Să vedem mai jos ce răspuns am primit:

Selfie este un tip anume de autoportret fotografic la modă, făcut spre a fi postat repede pe rețelele de socializare și a releva anume situații pentru protagonist; paradoxal, nu se întâmplă întotdeauna așa, încât mulți dintre cei care apelează la metoda aceasta se pun în situații ridicole; este vorba despre o modă care are șanse să fie surclasată curând de alte idei noi…/ Ioan Aurel Pop.

Acum, am citit materialul cu pricina, declarațiile post-publicare și unele analize și critici. Am ezitat să scriu rapid despre ce s-a întâmplat, dar această aduce aminte în legătură cu pasajul din cartea mea m-a făcut să reiau tema pe blog.

Întâi de toate, intențiile lui Ioan Aurel Pop s-au vrut a fi bune de la tribuna Congresului Național al Istoricilor Români, un eveniment la care au participat peste 500 de istorici. Lansându-și simultan și cartea „Transilvania, starea noastră de veghe” (Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2016), rectorul UBB a încercat să surprindă statutul nu chiar fericit al disciplinei istorie într-un context în care disciplinele mai pragmatice sunt cele care țin isonul spațiilor universitar și extra. Există preferințe, iar asta este o certitudine. Adică, e clar că tinerii de astăzi sunt diferiți de cei de ieri. Ei preferă să studieze programare sau chestii legate de analiza business, mai puțin filosofie sau istorie. Corect, da? Cei din această generație Facebook, Google sau SMS sunt cei care reprezintă grosul studenților scoși pe piață de universități precum UBB. Corect, da? Ioan Aurel Pop știe asta, e conștient de capacitățile tinerilor din această generație, de ce au făcut și pot face, e conștient de inclinațiile lor și de faptul că e de datoria lui și a colegilor lui să-i atragă pe acești tineri spre studiul istoria, nu în a-i acuza. Istoricul clujean mai e conștient și de faptul că universitatea pe care o conduce e una de rang șapte, cot la cot cu instituții din lumea a treia și că impactul ei la nivelul societății, al pieței forței de muncă și al prestigiului academic internațional tinde către zero. Așadar, am avea vocea unei universități care și-ar critica studenții din propria ogradă, adică și-ar critica propria incapacitate de a ceea ce ar trebui să fie. Apelul la studierea istoriei se poate face și altfel, dar acum a ieșit nu tocmai roz.

Mai apoi, referirea la elitele malefice nu a fost, e drept, cea mai fericit aleasă expresie. Nici nu e de analizat, însă, cel mult, m-aș putea duce cu gândul la faptul că Ioan Aurel Pop a dorit să sublinieze avalanșa manipulatorie și subțirimea de care dăm dovadă când vine vorba despre interpretarea informațiilor. Nu are rost să caut alte născociri textuale.

În al treilea rând, istoricul este o parte integrantă și vie a societății. Ioan Aurel Pop e cu atât mai mult, e conducătorul unei instituții la care generația Facebook vine să se rateze sau să-și găsească menirea, orice ar însemna și asta în prezent. De la domnia sa și de la colegii săi trebuie să pornească drumul lung al relaționării și colaborării cu această generație, căci de formarea sa sunt și ei responsabili. Ca atare, vrem nu vrem, trăim în prezent, în această societate digitală cu extrem de multe de oferit, iar universitățile cam gâfâie când vine vorba la a ține pasul. Mă rog, cel puțin cele românești.

În altă ordine de idei, Google-ul e bun, actul memorării nu trebuie cultivat excesiv (de aceea avem Wiki & o groază de alte tool-uri), iar rețelele virtuale și-au dovedit atât utilitatea, cât și forța…manipulatorie. Da, a recunoscut și rectorul UBB: toate acestea sunt bune, le folosește, iar generația asta e mult mai interesantă decât multe altele din trecut. Asta din urmă sunt sigur că o știe.

 

Comenteaza