Cand creierul e in alergare amorfa

În joc amorf, când creierul falsează niște chestii. Ora 5.30. E întuneric, dar nu suficient cât să-mi oprească ieșirea brutală înspre aerul dimineații. Primii pași, niște gânduri risipite, inodore, nu duc la nimic.

O curbă tăiată și sunt în stradă, dar mișcarea își pierde din grație. Greutatea din picioare e mică, avansez rapid, dar creierul forțează oprirea. Pășesc spre borna doi, iar el continuă rateurile. S-a terminat bateria de la telefon, playlist-ul e nasol, trebuie să mă întorc. Promit revenirea, dar creierul dă tonul.

Ce alergare printre gânduri am făcut duminică! A fost superb, cu mini-tăieri și fracturi. Nu forțez.

Asta e, nu forța nimic! Da, fie că alergi sau că pedalezi aiurea la job, în gol. E timp suficient pentru tot. Lasă să vină momentul, ești pregătit. Eu sunt momentul, eu sunt. Lasă-i pe ei să-și fractureze mințile, dacă asta vor. Eu sunt momentul.

Va veni clipa când mă voi ridica și voi putea.

Comenteaza