Bonus de la companie: bani pentru bicicleta ca mijloc de transport

Am aflat că există și pe la noi firme care le oferă angajaților bani pentru achiziționarea unor biciclete, asta dacă aleg să se deplaseze așa pe ruta casă – job, dar nu-i exclusiv. Adică, știam că există tot soiul de bonusuri, dar nici chiar așa :)).

Ei bine, am auzit zvonul de la niște prieteni și am aruncat un ochi pe net. Timișoara este orașul companiei vinovate de inepția asta, iar informația mi-a fost confirmată de site-ul undelucram.ro. Un angajat explică frumos acest beneficiu, iar compania, din câte se pare, a decis să-l generalizeze și la altă gamă de produse. Bun, nu toată lumea poate sau n-are chef să dea la pedale iarna, așa că unii își vor putea cumpăra de banii ăia o plasmă, de exemplu. Sigur, e un instrument util să pună kilograme în plus pe ei, dar e fix problema lor.

Când am auzit chestia, sincer, m-a pufnit nițel râsul. Da, desigur, nu am auzit așa ceva la Cluj-Napoca. Serios, corectați-mă vă rog, chiar nu am auzit. O companie care se gândește nu doar la angajații săi, ci și la comunitatea din care face parte zicând: băi, ne-am săturat de rahatul ăsta cu poluarea. Ca atare, vă dăm bani să vă luați biciclete! Hmm, dacă au posturi disponibile, mi-aș depune CV-ul la ei. Eu merg aproape zilnic cu bicicleta la job, indiferent de temperatură, vă dați seama că aș avea ceva avantaje din start :)) Parol!

Aștept semne de la companiile clujene, să vedem care sare cu informația că ei oferă astfel de bonusuri. Jos pălăria pentru ele, dacă există. Dacă nu există, ar fi bine să înceapă să o facă. E o chestie super mișto, inclusiv de marketing pozitiv pentru compania respectivă. Nu cred că nu mai contează imaginea, refuz asta. Deci, hai cu bicicleta la job. Vă voi spune curând primele impresii după pedalatul zilnic spre job pe timp de iarnă.

Foto: pixabay.com

 

Comenteaza