Alo, domnii din comisie, ma asculta cineva si pe mine? Cum am ratat o bursa postdoctorala

Termini un doctorat, dacă nu te-o terminat el pe tine întâi, și vrei să aplici și tu ca tot omul la o bursă. Erau celebrele burse postdoctorale. E viață, nene, dacă prinzi una, mi-a zis în treacăt o cunoștință. Fâs, eu voiam să-mi continui cercetările și să fac ceva carieră în mediul academic, sau cum dracu se numește asta.  Am zis în, nu pe, nu mai râdeți.

Era cald. Proiectul a ieșit binișor, nițel colorat pe alocuri, dar era în tonul meu. L-am depus la o universitate dintr-un oraș frumos, aflat pe ceva coline. E irelevant numele lui. Am trecut de toată birocrația tâmpită cu dosar plic, proiect pe cd și alte porcării solicitate. Eram cu mâna pe CTRL + F5, apăsam psihotic zilnic. Făcusem febră.

A venit programarea pentru ultimul test: interviul de susținere a proiectului. Bun! Mi-am cumpărat bilete și dus am fost.

Dimineață bună. Am reușit să ajung la destinație fără probleme. Am mâncat ceva și m-am pus la coadă să-mi aștept intrarea. Era ca la liceu, cu emoții și fluturi în cap. Unii îi mai întrebau pe cei care ieșeau: A fost greu? Ce te-or întrebat? Parcă ăia care erau în sală aveau un șablon de întrebări cu care te luau în primire.

Mi-a sosit vremea. Am intrat și m-am așezat în primul rând, mai spre mijloc. Eram în fața unei comisii formate din vreo 4-5 profesori, nu mai rețin exact. Unul a intrat oricum pe la mijlocul prezentării mele și mi-o și vărsat vreo două întrebări aflare în treabă. Era un plictis acolo de puteam vorbi aiurea, nu se prindea lumea.

Am primit cuvântul, l-am dat mai departe. Un membru al comisiei își butona telefonul, altul vorbea efectiv la el în șoaptă. Aveam o audiență formată din vreo doi oameni, ambii paraleli cu proiectul meu. S-a gâtuit unul dintre cei care mă ascultau și cei doi și-au terminat discuțiile. Mno, vă dați seama, a trebuit să o iau de la capăt: Mă numesc Rareș Iordache și…

Făcut și asta. Am repetat cele câteva rânduri zise deja tocmai să se pună la curent și domnii ocupați. Nu le-am stârnit atenția, au continuat să-și împartă păreri, poate, despre conversațiile lor telefonice. A mai intrat unul și m-a luat în primire. Asta a fost întrebat, zise o voce vigilentă. Mă simțeam ca-n Parlament. Ăștia votau sau ceva de genul. Nu eram sigur de rolul meu, dar am zis să termin comedia și eu să-mi duc sarcina la capăt, măcar eu. Am finalizat. Au suflat și domnii ușurați. Mi-au mai pus vreo două întrebări din șablon și am primit mulțumiri de participare. Mno, asta a fost, cu asta m-am ales.

Tot cald. Am ieșit pe locul șapte, parcă. Am acceptat sfatul cu contestația și domnii m-au săltat pe cinci, imediat sub locurile cotate la bursă. Cu asta am părăsit definitiv mediul academic, cu gustul unei cafele proaste pe care o bei imediat după ce te speli pe dinți cu o pastă mai mentolată. Îți vin gânduri și te revolți. Pot medita asupra acestor lucruri în scris abia după câțiva ani, acum când nu-mi mai pasă. Mediul academic mă lasă rece. Mă mulțumesc cu amintiri și o diplomă care nu valorează nimic, dar nimic! Despre burse postdoctorale, mai aud zvonuri, le mai văd, le mai aud. Cât despre domnii din comisie, am auzit, tot în treacăt, că au descoperit ceva continent nou și că au recunoașteri internaționale.

 

 

 

Comenteaza