Conversatie din trei monologuri. A la Seinfeld, doar ca pe bune

Un show despre nimic, asta e premisa. Nu e nimic nou sub soare, au făcut-o alții acum ceva timp și le-a ieșit un sitcom de succes. Acum, în zilele noastre, pare că băieții pasionați cu adevărat de ceva trăiesc paradigma monologului. Culmea, dintr-o înșiruire de astfel de discursuri ale eurilor, poate ieși un dialog plin de rumoare.

via GIPHY

În mașină, e cald. Suflare de vânt, aflare-n treabă. Trei, cu tot cu șoferul, discută sau așa pare din exterior.

Primul: Bate ceva pe stânga, o fi ceva rulment. Direcția n-are cum fi, nu trage, merge drept. Mai e și schimbătorul ăsta. Dar, dacă-l folosesc doar eu, e ok. Altul ar avea probleme.

Al doilea: Chinezii ăștia vor lansa ceva smartphone super șmecher. Au început să facă niște chestii extrem de bune, se pricep.

Primul: Nu e scump oricum să remediezi problema, chiar dacă, să zicem că ar fi una. Cât ar putea să fie?

Al treilea: Bă, tramvaiul ăla e strâmb. Dacă te uiți la el din colțul ăsta, o să observi că bara din spate stânga e mai coborâtă decât cealaltă.

Al doilea: Are o rezoluție super mișto, plus că face niște poze, aoleu. Aș putea să-mi iau unul.

Primul: Da, e de luat alta, asta nu mai e de ținut.

Al treilea: Eu n-aș lua tramvaiul ăsta, m-ar face să nu mă simt în siguranță.

Situația redată este o replică a unei întâmplări reale, cu dialogurile oarecum identice cu cele aparținând celor trei personaje.

 

Comenteaza