Alergare pe Meses. raresiordache.ro

De ce sa alerg un maraton montan?

Alerg din plăcere. E fix plăcerea aia care mă face să ies din casă atunci când am chef, fie că-i 5.00 dimineața, fie că-i 23.00 noaptea. Strava e martorul meu. Nu alerg la fel de mult cât pedalez, nu în ultima perioadă. Nu alerg cât mi-aș dori. Totuși, de ce dracu’ să alerg un maraton, și nu unul normal, ci unul montan?

Forrest Gump avea o vorbă faină: Din nu știu ce motiv, am început să alerg. Mă rog, cu aproximație, dar ați prins ideea. Așadar, din nu știu ce motiv, unul nebunesc, cu siguranță, am decis că ar fi timpul să încerc asta, să alerg un maraton pe munte. Știu că pot, de la premisa asta pornesc. Până acum, am alergat maxim 29.6 km cu ceva diferență de nivel. Nu știu dacă sunt sau voi fi pregătit pentru maratonul montan de peste aproape două luni. Am în minte doar faptul că vreau să devin maratonist. E un gând fain, zic, care mă împinge de la spate. Îl voi avea pe Gump în minte, o alergare din plăcere pură. La final, aș vrea să trec relaxat linia de sosire, să-mi îmbrățișez fetele și să mă așez tacticos la o cafea. Vinovat, nu pot renunța la asta.

Am ales Apuseni, una dintre cele mai îndrăgite competiții de alergare montană: Maraton Apuseni msg systems. Până atunci, mă pregătesc. Pedalez și alerg. Trebuie să strâng din dinți, nu e loc de întors și e foarte limpede acest lucru. Tot ce e peste 25 km presupune un efort considerabil din partea corpului. Uneori, plăcerea e detronată, dar încerc să am în minte mereu asta: pot asta, e o limită peste care vreau să-mi arăt că pot trece.

Ca atare, for no particular reason, am decis să ies la o mică alergare.

 

Rares Iordache

Rares Iordache

#digitalmanager, #autor, #magento, #wordpress, #ecommerce specialist, #PhD, #blogger, #alergator, #ciclist, #linux pasionat

Leave a Reply

Virals