O alergare de toata grozavia: 1500 de km intr-o luna

Andrei Sovereșan și-a pus în gând să alerge tot Arcul Carpatic, distanță care însumează aproape 1500 de kilometri. A bifat Ultra Trail du Mont Blanc, aleargă la maratoane prin România și strânge km pe Strava, îi tot văd activitatea. Acum, totuși, se întrece pe sine: să cutreieri în alergare de unul singur munții zi de zi, îmi pare o sarcină ingrată.

Alergând 60-80 km pe zi, ar reuși să finalizeze traseul în două săptămâni – două săptămâni și jumătate, după cum a zis-o el însuși pentru Monitorul de Cluj.  Totuși, admite imprevizibilitatea muntelui. Pentru cei mai neobișnuiți cu alergarea, vă spun că e greu spre foarte greu să ai o constanță în pregătire. Andrei aleargă mulți kilometri pe zi, sursa: Strava, însă acum pare că vrea să se întreacă pe sine. Adică, una e să faci: 15-20 km/ zi, fie și cu diferențe de nivel, alta e să alergi pe munte zilnic minim 50 km.

Plecarea va fi la Sighetu Marmației, pe 1 iulie 2017. Cursa va fi monitorizată live cu ajutorul unei firme IT, deci, vom putea avea informații despre poziția lui Andrei. Eu promit să îl urmăresc. Mai mult, provocarea dispune și de o componentă caritabilă:

Fondurile pe care o să reuşesc să le adun din această provocare o să meargă pentru spitalul copiilor, un spital pentru copiii bolnavi de cancer şi leucemie. (aceeași sursă citată)

Una dintre problemele lui Andrei va fi dată de faptul că aleargă singur, că o poate face pe timpul nopții sau că poate da peste urși, deși a mai fost el fugărit de ei la competiții. Așadar, îi țin pumnii în provocarea asta.

Comenteaza