Constiinta profesionala: cazul Mircea Barbu vs Adevarul

Etica la locul de muncă este o chestie sensibilă în România, adeseori vopsită în culori vii. Cultura organizațională e un concept abstract, atât de abstract că nici managerii de top nu-l înțeleg în multe cazuri. Jurnalistul Mircea Barbu și-a pus în cap să fie un exemplu elocvent de manifestare a conștiinței profesionale împotriva politicii unui trust vetust. A te pune de-a curmezișul propriei companii pare împotriva rațiunii , te poate costa job-ul. Da, chiar și atunci când ai argumente solide, iar angajatorul tău e pilaf. De fapt, mai ales atunci. Asta se și întâmplă, căci Mircea a fost concediat de Adevărul în plin scandal. Le-a cam zis: pe aici nu se trece, așa e corect, iar ăia au intrat cu tancurile.

În astfel de cazuri, se ajunge la jocuri în care vor conta enorm sferele de influență. Adevărul a jucat cartea oficialelor, a stat în umbră câteva zile, l-a lăsat pe Mircea să facă pași. Apoi, au venit printr-un comunicat și prin ieșirea la rampă a lui Dan Marinescu, redactorul-șef. Pas greșit, acesta și-a dat cu stângul în dreptul și s-a pus singur pe eșafod. Tipul a abordat un tip defensiv de agresiune. Da, se poate. E atunci când dai cu pumnii în timp ce pleci sau stai cu capul plecat precum o victimă. Adevărul a intrat pe teren minat încă de la abordarea lui Marinescu. Acela a fost momentul în care puteau să joace altfel cartea și ar fi ieșit mai curați. Cu tact, Marinescu ar fi putut isca o mini-dezbatere cu Mircea tocmai pe tema relevanței întrebărilor în contextul interviului. Bă,nene, să-l parafrazez și eu pe redactorul-șef, îți trebuie abilitate pentru asta, să oferi o reprezentație de clasă. Parol! Prostia continuă la redacție, acolo unde Mircea Barbu devine obiect de atras priviri sau de evitat. De aceea, tocmai de aia, i-au și înmânat un document: că poate lipsi din redacție în preaviz, fără să fie taxat financiar. Da, doar de-or scăpa de el, e un ghimpe și e incomod. În plus, puterea influenței e o armă care-i dă frisoane oricărui manager. Cum dracu să aibă ăsta o așa influență, ce o fi și asta, asupra oamenilor mei? Știți, oamenii mei, adică cei care trebuie să facă doar atât: să mă întrebe cât de sus să sară, nu și de ce? E irelevant. Am trăit și eu experiența nefericită să mi se aducă la cunoștință că imaginea mea nu contează pentru angajatorul meu, nu-l interesează pur și simplu asta. Adică, atât Mircea, cât și colegii lui din redacție sau eu, în acel caz, suntem niște trestii gânditoare, făcute doar să ne aplecăm după cum ne suflă vreun Lache-Mache. Nu! Asta e, în esență, ipostaza angajatului în preaviz care nu mai e dorit la job. E ținuit așa, fără prea multe opțiuni. Excepție fac doar cei în preaviz de care se are nevoie musai la locul de muncă, fără de care nu se mai pot face anumite chestii.

Mircea Barbu a jucat fatala de pe Facebook. Acesta a devenit canalul prin care jurnalistul în preaviz de la reputatul ziar quality Adevărul a arătat comunității festele și fentele de care a avut parte. A fost preluat de câteva publicații, a fost susținut formal de ActiveWatch, dar cam atât. Rețeaua a devenit materializarea ideilor lui Mircea, că de scris, nu s-a mai putut vorbi. Reportajul cu canicula, adică șicana aia ieftină, nu a primit aprobare de publicare, căci nu se încadra standardelor înalte ale reputatului ziar quality Adevărul. Spațiul virtual al rețelei i-a asigurat cadrul de desfășurare și i-a oferit libertatea de exprimare pentru prezentarea cazului său. Am văzut că i-a sărit în ajutor #serviciusor.ro. Merităm șefi mai amabili? Nici nu încape îndoială, nu suntem puși în calitatea noastră de angajați să încasăm orice, dar orice, de la superiori. #meritunsefmaibun, zice Mircea. Așa îi doresc, așa să fie.

Conștiința profesională este un sintagmă tare de tot. Ea asumă că vorbim de etică de ambele părți ale baricadei: angajator și angajat. Nu e loc de sensibilități sau de ofense aduse…artei. Nu e loc nici de figurații, căci vorbim despre imagini și reputații de ambele părți, companii și cei care lucrează în ele. Conștiința profesională presupune, dincolo de toate, să gândești.

Ce este #presacurata? Din capul locului, trebuie să vă spun asta: nu e un concept abstract. E, mai curând, ceva ce ține de bunul simț, de o deontologie a practicării acestei meserii, e despre coloana vertebrală și păstrarea unei imagini, totul foarte argumentat rațional în contextul culturii organizaționale. Deci, nu se cere nimic absurd, nu e nimic ieșit din tipare, e doar ceva firesc. Totuși, mințile mai înguste, un alt termen foarte des utilizat și întâlnit, pot avea probleme cu asimilarea unor astfel de concepte.

Ce poate face un astfel de jurnalist acum? Zarurile au cam fost aruncate, piața forței de muncă din media românească are urechile ciulite și mă tem că înregistrează și incidentul acesta. Asumă poziția lui Mircea, poate că o conștientizează, dar, dacă nu e musai-musai, atunci mai bine pas, că cine și-ar dori e cap oameni mai incomozi care mai și gândesc ceea ce primesc drept ordin? În același timp, sunt publicații independente, axate pe investigații și subiecte tari, quality în adevăratul sens al cuvântului. Adică, nu ce spune domnul Dan. Până una, alta, cunoscându-l foate bine pe Mircea, știu că va continua, că va rezista și va duce bătălia asta până la final, oricare ar fi el. Eu, între timp, zic așa: #suportpentrumirceabarbu.

Nu știu, nu-mi pun probleme legate de orizontul meu acum. Dacă mi le-aș pune, atunci demersul meu ar fi afectat semnificativ. Plus că nu am mai fost pus într-o astfel de situație. Așa că nu știu la ce să mă aștept, mi-a spus Mircea Barbu.

Foto: Facebook Mircea Barbu

 

Rares Iordache

Rares Iordache

#digitalmanager, #autor, #magento, #wordpress, #ecommerce specialist, #PhD, #blogger, #alergator, #ciclist, #linux pasionat

Leave a Reply

Virals