10 ani, ii vom celebra la Maraton Piatra Craiului

Dragilor, știu că ediția jubiliară a Maraton Piatra Craiului  a trecut și că anul acesta se bifează borna 12, dar vă spun că această alergare are o semnificație aparte pentru mine: celebrez zece ani de căsnicie alături de soția mea. Maratonul este pe 7 octombrie, iar pe 6 octombrie este evenimentul nostru. Nu se putea altfel, mi-am spus. Așadar, mi-am luat fetele, toate, și am decis că vom porni spre Plaiul Foii.

Oamenii frumoși care se ocupă de organizarea MPC mi-au permis să particip, căci m-am trezit târziu în acest demers și perioada de înscrieri se încheiase. Notă: multe schimbări recente, schimbat job, schimbat locuință, nu știam în ce măsură putem ajunge. Le mulțumesc mult pentru șansa de a lua parte la linia de start, a fost o reală surpriză cadoul acesta oferit de ei.

Am fost mai mereu cu gândul la Piatra Craiului, atât la tura de trekking, cât și la alergarea montană la maraton. Am sperat că voi ajunge cât mai curând acolo, la acest eveniment. Acum, s-au aliniat toate elementele pentru o tură frumoasă. Nu știu care va fi evoluția mea, dat fiind faptul că antrenamentele au oscilat între alergări mai mult urbane și redecorat noua locuință. Știu doar că sunt pregătit mental și asta contează fantastic. Voi avea în minte și inimă seminificația turei mele, mă voi bucura de traseu și, la final, îmi voi îmbrățișa fetele. Alergarea asta a mea pe muntosul Pietrei Craiului, vorba Ameliei, e ceva foarte special de această dată. Ar fi frumos să reușesc să păstrez alergarea în acest registru, al alergării cu zâmbetul pe buze și de dragul evenimentului în sine. Sigur că există evoluție de la an la an, de la lună la lună, dar asta-i pofta ce-o poftesc: alergând cu zâmbetul pe buze maratoane și ultramaratoane.

Ne vedem la Maraton Piatra Craiului!

 

Rares Iordache

Rares Iordache

#digitalmanager, #autor, #magento, #wordpress, #ecommerce specialist, #PhD, #blogger, #alergator, #ciclist, #linux pasionat

Leave a Reply

Virals