Intre sefisme si absenta mainii de lucru din productie

Pe vremuri de criză, se impun măsuri creative. Noile modele de business sunt centrate pe optimizarea costurilor și pe timpii de execuție. Acest fapt aduce în discuție procesele de automatizare și, mai departe, rolul sau, mai bine zis, noul rol al angajatului. Concret, s-ar vrea automatizare, iar concepte gen industry 4.0 produc adevărate plăceri vizual-intelectuale, dar marea problemă rămână forța de muncă. E hilar, dacă stați să vă gândiți, dar am discutat cu câteva companii și la fiecare am constatat aceeași problemă: de unde ne luăm oameni?

Paradigma industry 4.0 , sefistă încă pentru România, ne aduce un salt în care datele sunt noul aur, după cum zice Stephan Melzer, șeful departamentului Automotive din cadrul msg systems. N-ar fi ceva nou sub soare, căci despre data-mining și media archaelogy s-a scris la nivel teoretic destul de mult. Există o literatură aparte, trebuie doar să ai timpul necesar să arunci un ochi peste ea. Șeful de la msg vorbește anticipând, aflându-se cu un pas înaintea lucrurilor de fapt.

Industry 4.0 este doar următorul pas în evoluţia spre optimizarea producţiei. Ceea ce aduce nou această eră este reprezentat de conceptul de cyber-systems. Avem subsisteme în procesul de producţie, pe care putem să le numim inteligente. (sursa citată mai sus)

Cum stau de fapt lucrurile în realitate în producție? Păi, suntem la extreme, dar, în ambele situații, companiile suferă de pe urma mâinii de lucru. Am fost în interiorul câtorva astfel de procese. În unele cazuri, automatizările au acaparat aproape întreg fluxul producției, dar tot e nevoie de câte un om pe linie pentru supervizare și inserare date. În alte cazuri, totul se face încă manual, adică om lângă om purtând produsul pe brațe. E lipsă!

În toate cazurile, oamenii renunță pur și simplu la joburi pentru a pleca în străinătate la mai bine sau pur și simplu nu vor, preferă să trăiască din ajutoarele de șomaj. Nu spun asta în necunoștință de cauză, am informații foarte clare că în anumite orășele, unele companii au încercat să-i aducă pe oamenii de acolo la școlarizare și la un job garantat. Nu merge, nu vor să se înhame la așa ceva, prea complicat. Unde-i problema aici?

Generațiile tinere sunt altfel, au alte nevoi. Corect, calculele indică faptul că nu ai cum să trăiești cu un salariu minim pe economie. E simplu, subiect închis. De fapt, ești la limita subzistenței și dacă ar fi să mărim limita. Ok, păi, dacă așa stau lucrurile, aici e problema absenței mâinii de lucru. Îmi spunea cineva că anumite companii caută pensionari sau tot oameni din vechea gardă, tinerii nu vor să facă acele job-uri. Cred că marea problemă e, de fapt, salariul. Adică, decât să muncești 10 ore pe o mizerie de salariu, mai bine frec menta sau văd eu cum mă descurc. Nimic de blamat, iar producția o ia la vale cu tot cu cifre și date. Sunt industrii unde procesul de formare a unui nou angajat durează câteva luni. vă dați seama că salariul nu poate fi decât de încadrare, de început, iar noul sosit va trebui să-și facă bine calculele.

Cercul vicios in productie

De la SF la absența mâinii de lucru, cu precădere în producție. De ce nu cresc salariile pentru a-i ține pe oameni liniștiți la job-urile lor sau a-i atrage în compania respectivă? Cercul vicios este închis de nivelul segmentat de salarizare. Măsura măririi plafonului în producție nu ar face decât să mărească plafonul întregii companii la nivel de salarizare. Nimeni nu gândește în paradigma: avem nevoie, ci doar în sensul: dacă ei au atât, atunci noi, cu certificările noastre, ar trebui să avem atât. Compania trebuie să regândească totul și sunt puține dispuse să o facă. Preferă dinamica nesănătoasă e migrării personalului. V-am mai spus cât de mult costă plecarea unui angajat?

Soluția e tot în curtea companiilor, dar ea necesită creativitate, mai ales atunci când, să zicem, nu ești un jucător cu foarte mare dare de mână. Nu știu dacă știți, dar există o compania care și-a motivat angajații susținându-i să-și urmeze un vis. Da, se poate. Pe unii i-au ajutat chiar să se angajeze într-o altă companie, una mult râvnită de propriul lor angajat. Nice, nu?

Abordarea construiește treptat un model de business, iar acesta va face sau nu față noilor cerințe și trenduri. Ce este cert este faptul că sursa umană trebuie (re)valorificată, întrucât sentimentul dat de monologuri constante ale companiilor nu este unul liniștititor, chiar și dacă am da crezare/ visare mult râvnitelor sefisme de tipul: roboții vor face aia și aia!

Comenteaza