de ce sa te duci cu bicicleta la o intalnire de afaceri. bonus: mic ghid pentru o tura business

bicicleta ca mijloc de deplasare spre o întâlnire business pare o blasfemie, n-are cum să se poată, să fie real. Îl și vezi pe săracu’ biciclist ca-n reclama aia tâmpită a celor de la Ford. El, biciclistul, ud leaoarcă, cu bicicleta la mână, îmbrăcat vai de el. De cealaltă parte, e tipul cool, la costum, finuț, își pune piciorul la ușa liftului să ajungă și sărmanu’ care nu-și permite un Mondeo ST Line. O fi parte din strategia de marketing a celor de la Ford, să se adreseze unui public care să uită zeflemitor la un biciclist, așa, peste umăr. Despre subiect, într-un articol dedicat.

nu vă luați după astfel de mofturi, puteți merge liniștiți cu bicicleta la o întâlnire de afaceri, pe încercate. Am deja la activ trei astfel de situații și vă spun sincer: e foarte mișto și voi repeta experiența ori de câte ori voi avea șansa. De ce?

în primul rând, e realmente cool să te duci la o întâlnire de afaceri cu bicicleta ta, vei lăsa fără îndoială o impresie foarte bună. Desigur, asta dacă partenerii tăi nu sunt din sferele lui Țiriac, atunci ai mușcat-o.

mai apoi, n-ai cum să întârzii, excepție cazurile de pană, dar astea se pun și la o mașină. Nu te poți plânge partenerului de discuții: Băi, scuze, dar a fost infernal traficul. Tu vei ajunge exact atunci când ți-ai propus și, bonus, vei avea și mintea aerisită puțintel.

nu în ultimul rând, nu vei avea problema parcării. Ca la al doilea punct, n-ai cum să zici: N-am avut unde parca și am lăsat-o pe alee. Groaznic.

 

cum sa pregatesti o tura velocipedica cu scopuri business

 

dacă există rețete, cum se face, care-i modul aproape perfect de a te duce la o întâlnire de afaceri cu bicicleta, atunci vă las și eu mai jos un mic ghid în cinci puncte bazate pe experiențele mele.

1. asigură-te că distanța e potrivită și că nu vei ajunge să pedalezi vreo 20 km până la destinație. Îți recomand distanțe de maxim 5-7 km pentru a fi apt și fizic, și vestimentar, să nu ajungi sfâșiat, ca un terminat, să lași impresia că tocmai ai fost lovit de un camion.

2. nu-ți căra rucsacul cu tot ce ai în moz uzual în el când mergi spre job. Te poți reorganiza în așa fel încât să nu-ți cadă pe spate ca o sacoșă.

3. dacă știi că urmează să te duci cu bița la o astfel de întâlnire, încearcă să găsești vestimentația optimă pentru a împăca toate situațiile întâlnite. Tocurile nu prea se împacă musai cu pedalele.

4. nu exagera cu echipamentul și, mai ales, nu-l pune ostentativ la vedere. E suficient să ai cu tine minumul necesar. Nu încerca cu disperare să începi discuția cu experiența pedalatului până acolo. E suficient să fii biciclist, nu trebuie să arăți asta întregului local.

5. dacă plouă, trebuie să ai la tine variantele de protecție, cam orice biciclist le știe și le utilizează. În schimb, dacă plouă torențial/ furtună, e cazul să abandonezi cauza. E clar că vei ajunge mop și nu-ți dorești cu ardoare asta.

în cinci puncte, cam asta e și cred că merge. Dacă aveți sugestii, vă rog, sunt chiar curios să-mi îmbănătășesc maniera de bicicletat spre o întâlnire business. Bonus: Dacă ți-a fost remarcat mijlocul de deplasare, iar discuția a stârnit interes, nu înceta să fii un promotor al bicicletei în oraș. Așa, din aproape în aproape, poate reușim să mai mobilizăm oamenii să renunțe la mașini.

Comenteaza