Lasati-o moale cu evaluarea psihologica, chestiile astea se fac la nivelul simtului comun

Un tip defect din Poliția Rutieră s-a dovedit a fi un pedofil ordinar. Tipii ca el sunt defecți, punct! Mai toată lumea o dă acum cu evaluările psihologice, că, vai, de ce nu s-o sesizat cineva fie la angajarea ăstuia, fie pe parcursul controalelor făcute de-a lungul minunatei cariere a dezaxatului. Păi, aveți habar cum se fac acele evaluări psihologice? Ei bine, se pare că nu. Să vă ofer eu două exemple din rândul unor instituții de top din România.

Acum câțiva ani, am fost chemat pentru un interviu în cadrul unei instituții autohtone de prim rang, nu contează care. Ca în orice instituție de stat, s-a făcut și evaluarea/ proba psihologică. După ce le desenezi niște cercuri, trebuie să ai o discuție cu un psiholog. A fost momentul acela de noaptea minții, să zic doar atât. Am ajuns în niște puncte în care nu mai era discuție/ interviu, ci dojană, că nu trebuie să fac aia și aia, că nu e frumos, că eu trebuie să cedez, că-s mai inteligent. Atunci, mi-am spus așa: deci, dacă tipa asta le face profilul phihologic altora deja angajați și cine știe în ce proiecte hard mai e implicată…Băi, e groasă rău. Am comis-o mai grav și i-am strecurat vreo două teorii din umila mea experiență cu spectrul teoretic psihologic, citeam mult pe vremea studiilor mele doctorale. A rămas paf, la un pas să pice dracului de pe scaun. Dacă era băgată în chestiuni mai grosolane?

A doua întâlnire tot într-o instituție grea a fost mai recentă, dar tiparul celei aflate la capătul celălalt al mesei a fost identic. M-au chemat pentru nu știu ce abilități aveam eu, nu pentru cât de frumos mă purtam sau pentru conștiința morală pe care o am. Discuția a trecut rapid în registrul certării mele, acea dojană de profesor sau părinte. Nu e bine, fără vreun substrat. Mă simțeam pe scaunul unui psihoterapeut slab la una dintre ședințele sale. Și-a exprimat părerea inclusiv despre familia mea, moment în care am vrut să părăsesc efectiv încăperea, că nu se preta pusul mesei în capul tipei. Ce bine că personalitatea mea n-a corespuns, că tipii căutau altceva. Am răsuflat ușurat, sincer, la primirea răspunsului negativ. Ce bine că mi-am păstrat libertatea de a gândi. Întâlnirile cu cele două personaje mi-au lăsat un gust amar în legătură cu calitatea și nivelul mediului din respectivele instituții.

Revenind la testările psihologice, sunt praf în ochi. Majoritatea sunt degeaba pentru că nu avem profesioniști nici să le conducă, nici să le interpreteze. Cei deschiși la minte știu despre ce vorbesc, o știu și cei din domeniu apți din punct de vedere al pregătirii. Sigur că există și specialiști în România, i-am și întâlnit în viața reală. Am și fost în biroul unuia dintre ei și sentimentul a fost de siguranță. Mă aflam pe teritoriul unui expert în domeniul său. Dar vorbim de excepții, nu despre trendul național. Până nu umblăm acolo, la calitatea acelor evaluări, avem pretenții în van. Rămâne doar să reparăm situații de genul celei de la care am pornit articolul. Cum, cu ce costuri și efecte? Om vedea.

 

Comenteaza