Ceea ce este dupa internet e mai mult chestie artistica, nu de script apocaliptic


A plonja direct imensitatea informațională, acesta este un fapt real și devenit o stare de normalitate. Ești înghițit de fluxul informațional, iar ce rămâne aproape că nu mai contează. A vorbi despre o eră post-internet pare mai mult chestie artistică decât un scenariu apocaliptic. Adică, la nivelul acesta de credibilitate a ajuns mesajul lui Morpheus: nu mai crede nimeni în posibilitatea de a prăji cerul, ci în actul artistic de a face asta. B

Artiștii sunt și ei imersați în tăvălugul acesta, fără excepție. Se adaptează și ei cum pot, dar pătrunderea artei în acest spațiu nu e de azi-ieri, ci de la primele crâmpeie de net-art de prin anii ’95, care au propus un nou contur: o estetică virală. Spațiul artei s-a transfigurat, a căpătat noi dimensiuni și s-a viralizat online. Dar aici este de discutat, căci privesc două aspecte: 1. prezența non-subiectivă pe web prin proiectele artistice și 2. imersiunea individuală a fiecărui artist care își prezintă portofoliul și se prezintă. Și, dacă te-ai mutat pe web, cum să-i privești sfârșitul altfel decât într-un mod artistic.

Artistul francez Gregory Chatonsky vorbește un après les médias sociaux, tels que nous les connaissons, un après Internet, un après ordinateur.

Acel ceva este doar speculat, neștiut de nimeni. Dincolo de acest aspect speculativ, Chatonsky mixează destinul rețelelor sociale cu cel al Internetului. Plonjarea în flux este o aruncare în hăul datelor din spațiul virtual, ceea ce nu face identic acel un après les médias sociaux cu un après internet, cum ar părea că indică trimiterea de mai sus. Totuși, ceea ce urmează dispune sau va dispune de o structură profundă. Sigur, rămâne de văzut la ce anume se referă artistul francez. Până atunci, rămânem ancorați în acest flux, iar imersiunea aceasta ne obligă la o săpare în arhive, asta dacă și vrem să identificăm un element anume. Web-ul nu este decât rezultatul unor creșteri exponențiale, în timp ce rețeaua poate fi gândită ca un mare performance pe web. Aici sunt virtualizați și viralizați (și) artiștii. De aici putem separa acel dincolo, căci ceea ce este după rețea nu seamănă cu ceea ce este după internet. Nu știm nici câtă artisticitate va avea post-rețeaua, nici dacă internetul va fi într-atât de tehnic. Aici sunt în ton cu artistul francez: nu putem decât specula post-urile. Performance-ul rețelei se poate încheia și fără sfârșitul internetului, dintr-un plictis. Deși, dacă te-ai săturat de cel mai grozav construct al tău, avatarul, atunci e clar că ai o problemă gravă. Ce este drept, este faptul că post-rețeaua nu e apocaliptică, la fel cum nu e nici post-internetul. S-ar putea ca acestea să ne fie singurele remedii la premunblările năucitoare în neantul de date și informații, asumându-ne diluarea propriei persoane. Să fac subtil translația către o manifestare artistică.

Da, postinternetul a fost conturat ca mișcare artistică, una post net-art, însă neconceptualizată pe deplin. Să nu vă lăsați înșelați de aparențe: postinternetul nu este echivalentul sintagmei era post-internet. Despre ele vă voi scrie în postul viitor. Vă arunc doar pastila asta: o critică spune că postinternetul este mai mult despre (about) internet decât să fie artă a internetului (of), așa cum era net-artul. Principala ustensilă folosită de artiști pentru a se promova: rețelele, asta să trec la o altă critică. Deci, mai multă artisticitate și mai puțină apocalipsă.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.