Mai intai vorbim, iar apoi si gandim discriminatoriu

Într-un oraș oarecare din România, niște indivizi au făcut niște remarci rasiste la adresa unei handbaliste. Este vorba despre Zalău și despre Allison Pineau, una dintre cele mai bune handbaliste ale lumii. Jucătoarea este legitimată la HCM Baia Mare. Da, evoluează pentru o echipă de la noi din țară, iar niște șmecheri au ținut să-i arate ce pot ei. Problema e mai adâncă, mai complexă decât atât, se întinde în întreg sistemul nostru cultural și educațional. Doi autori au remarcat-o deja (cel puțin doi am sesizat eu): Catalin Striblea și Ioana Avădani.

„Nici copiii, nici profesorii, nici părinţii nu sesizează discursul discriminatoriu pentru că lor li se pare normal. Ei aşa gândesc. Cred că avem în şcoală focare de educaţie pentru discriminare, nu anti-discriminare. Avem focare de rasism în şcoală, atât în manuale, cât şi în modul de predare. Şcoala este sursă de discurs instigator la ură. Ceea ce putem face este să lucrăm cu copiii, să îi învăţăm să gândească”, a declarat Ioana Avădani, directorul Centrului pentru Jurnalism Independent. (Adevărul)

Ciclul este unul vicios, căci dacă spui școală, atunci pare că-i omiți pe părinți, deși și ei au trecut pe acolo. Un lucru este clar: cam toate formele de discriminare se originează în educația pe care copiii o primesc din primele lor zile. Un copil de 2-3 ani începe să asimileze lucruri și să vadă cam cum este lumea. Noi îi arătăm calea, adică maniera în care să o facă. El începe să înțeleagă lucrurile puțin înainte de așezarea lucrurilor în limbaj, însă le va conștientiza în momentul când aduce un eveniment și la nivel lingvistic. Verbalizarea îi confirmă cum stă sau nu un lucru. Mă rog, lucrurile sunt mai complicate de atât, dar să le luăm doar așa, simplu.

Ca atare, copilul nu înțelege ce anume semnifică cuvinte precum: țigan sau maghiar. Noi, oricare am fi noi – părinții, rudele sau educatorii – avem grijă să-i așezăm cuvintele cu grijă în mintea lui încă în formare. Vă spun din cazuri concrete: există educatori care folosesc cuvinte precum țigan sau grupa maghiară pentru a induce copiilor preșcolari o situație de control. Sunt false piste din multe puncte de vedere, dar acum i se formează copilului primele noțiuni. Te duc la grupa maghiară este o afirmația destul de abstractă pentru un preșcolar, însă ea va căpăta treptat o conotație negativă, dacă nu se intervine pentru o explicare, o clarificare. De la simplele cuvinte rostite se poate ajunge la gândirea și asumarea lor. Nu, să nu vă ascundeți în spatele acestui fals paravan: nu sunt doar cuvinte, totul contează într-un anumit procent.

O altă aberație: te iau țiganii dacă nu ești cuminte!  În primă fază, copilul nu înțelege mare lucru. Ulterior, însă, va începe să asocieze situația nou creată cu un disconfort, iar pe țigan cu o entitate negativă, căci nu știe concret ce este. Vă las pe voi unde anume putem ajunge după schema asta.

Exemplele sunt extrem de numeroase, dar ați prins ideea. Societatea, prin toate mediile ei, are destul de mare grijă să le creeze un culoar îngust copiilor încă de la primele lor vârste, iar acest lucru se va accentua și agrava în anii următori. Ce s-a întâmplat la Zalău este un exemplu, însă îngustimea despre care vă vorbeam se manifestă pe paliere diferite. Cei din sală au ales acest tip de conduită față de Allison Pineau, rasismul, însă sunt extrem de numeroase formele lui sau alte forme prin care oamenii aleg să nu suporte, să nu tolereze, să-și pună în prim plan false valori sub auspiciul unor istorii sau moșteniri culturale. Hai să le numim așa. E vorba despre ei, despre ce sunt și simt ei, dar asta îi poate aduce ușor în fața unui bellum omnium contra omnes, vorba lui Thomas Hobbes. Se acționează extrem de des înainte de a înelege pe deplin o anumită situație sau fără a avea un anumit fond, ci doar formă. Dar asta e o chestiune specifică românilor, nu este așa? Ei sunt, iar noi suntem și de aici începe ruptura.

Cum anume tratăm unele situații, cum anume îi tratăm pe alții, cum anume ne raportăm noi la toate evenimentele din viețile noastre, ei bine, toate acestea sunt directate precum un link către educația noastră. Ha-ha, veți spune: cei șapte ani de acasă! Aveți vreo idee cam ce sugative sunt copiii în primii ani de viață, chiar dacă nu pare așa? Ei prind din zbor totul, de la modul în care stă picior peste picior tatăl la cafea, până la expresii ciudate pe care încă nu le înțeleg. Omiteți aceste etape și veți avea niște surprize când mergeți cu ei la sală sau când vor vedea un copil chinez sau de altă culoare. Da, o spun răspicat: tot ce este un adult își are originea în ce anume a fost un copil de 2-3 ani. Acolo putem să căutăm indicii ale conduitelor hilare, rasiste, de doi lei sau intolerante față de orice pe care le arată cu mândrie. Zalăul e doar un exemplu, dar sunt atâtea…

Să vă spun despre ce înseamnă liniaritatea în educație? Are legătură cu folosirea liniarului ca ustensilă, dar vă spun asta într-nu post special.

 

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.