Trezirea si moartea lui Antoine

Pierdut în tranșee românești, șovăielnic în fața unei ciudate precizii elvețiene, șicanat în stil albanez, Antoine m-a făcut să nu mă uit spre Franța prea mult. Paul nu a contat, a trudit și s-a ales cu câteva alunecări de efect, nu și cu. Tot Antoine a dat tonul, dar visul meu era croat. Totuși, acesta s-a diluat instant și inexplicabil. Rămăsese în joc Belgia, însă Hazard se căuta pe sine.
Antoine s-a decis să nu mai stea în joc de glezne zazaian, a început să joace într-o altă sferă. Totuși, francezilor le lipsea ceva. Poate un Zidane, nici ei nu știau exact.
Am fost corupt de Germania, chiar dacă Muller nu era în apele lui. Constanța și echilibrul arătate în joc m-au convins, cu atât mai mult cu cât nemții călcaseră entuziasmul Italiei. Aceasta a fost o redută a frumuseții acestei competiții.

Pe cine să te bazezi? Anglia părea mereu că va călca pe bec, a forțat-o Țara Galilor. M-a vrăjit și aceasta din urmă, dar s-a dovedit că cinismul portughez e de esență mai tare. Islanda? Nu, eram sigur că nu va duce povara grea a meciurilor tari decisive. Până la un punct, x-sonii au fost admirabili. Germania a greșit o singură dată, atunci când Antoine era treaz la modul serios. Nu doar că l-a privit rece pe Neuer, ci a profitat rapid de pe urma unei bâlbâieli. Muller a păstrat aceeași constantă, iar absența vârfului de careu a contat, se pare, mai greu decât se gândise Low.
Antoine a simțit că nu va fi ușor, dar că e aproape și că Portugalia nu va fi decât o nucă ceva mai tare. Eram mai mult francez, măcar ei schimbau câteva pase până la gol. Payet l-a scos din joc pe Cristiano Ronaldo, însă portughezii s-au regrupat după plânsul răsfățatului de la Real Madrid. Au făcut-o atât de bine, încât francezii au muțit. A intrat Eder, au venit prelungirile și golul la care Lloris nu a schițat decât reproșuri la adresa fundașilor săi. Cum l-au lăsat să tragă? Despre asta a fost finala, mai mult, despre moartea lui Antoine, după ce se trezise atât de frumos. Astfel, trofeul a mers la o echipă pe care nu mulți s-au înghesuit să parieze. Ce va fi cu Antoine? Nu e subiectul niciunei mișcări spectaculoase, va rămâne la Atletico.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.