Avem invatamantul pe care il meritam?

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt un individ foarte minuțios și atent în privința educației copiilor mei. Auzim mereu că avem un învățământ de toată jena, cu scuzele de rigoare, dar am ajuns să mă întreb asta: oare nu merităm asta? Am observat că părinții de azi trec lejer cu vederea aproape orice, pășind nonșalant pe teritoriul mediocrității atunci când vine vorba despre copiii lor. Vă rog să vă treziți nițel, avem o problemă și aia ține de voi.

Știu, sună ca dracu ce am spus mai sus, dar vă invit să mergeți prin parcuri, prin grădinițe sau alte spații pe unde i-ați putea găsi și veți ajunge cam pe la aceleași concluzii.

Ei bine, dragi părinți, școala nu este instituția supremă de educat copilul, voi retrăgându-vă din schemă doar pentru că cineva vi-l instruiește și are în grijă de la 8 la 17. Educatorul pus la catedră nu este absolutul, nu plecați vocea și capul ca și cum ați fi pe un eșafod imaginar. Ei sunt puși acolo în slujba educației, în slujba copilului. Pentru binele lui, ați face bine să nu-l mai tratați pe educator fie într-un mod preferențial, fie într-unul desconsiderator. El are puterea reală de a fi unul dintre primele modele ale copilului vostru, tratați-l ca atare. Sunteți în aceeași barcă din care le ghidați copiilor destinele, nu vă jucați cu asta.

Școala și familia se află într-un constant dialog. Da, am văzut recent cum un copilaș de cinci ani era mustrat public de educatoarea sa, iar părintele încuraja comportamentul. Băi, copilul ăla tocmai a fost făcut de rahat în fața clasei pentru că a fost…copil de cinci ani, iar tu, ca părinte, ți-ai dat acceptul. Nu pot spune asta altfel decât în acest mod. Deci, dialog, unul constructiv, în care educatorul și părintele discută. Fără excepție, nu e cazul doar a învățământului de stat, priviți multitudinea de exemple aiurea din super spațiul privat.

Educatorii sunt acolo pentru că au ales să facă asta. Tot recent, am auzit replica halucinantă a unui părinte: nu aș vrea să fiu în locul lor, cu atâția copii pe cap și atât de prost plătiți. Din nou, o astfel de remarcă nu mă poate convinge decât că acel părinte tocmai a suferit o fractură de creier. Oamenii aleg să facă anumite lucruri, iar meseria de dascăl are, cu atât mai mult decât altele, un statut aparte prin responsabilitatea ei. Deci, dragi părinți, haideți să-i privim pe dascăli cu respectul cuvenit, nu cu mila ca argument pentru cadouri umflate, da?

Părinții își au copiii în grijă. Școala nu are menirea să le aibă de grijă atât timp cât părinții sunt la job, aceștia acceptând orice, dar orice. Totul e așa doar ca să scape de povara completării educației instituționalizate. Reguli? Da! Mustrări pentru cei neastâmpărați? Da! Sistem bine stabilit de pedepse? Da! Pot continua fără să mă opresc curând. Le-am auzit pe toate, iar părinții păreau niște zombie dispuși să accepte orice. Nu s-a trezit nici măcar unul să întrebe atât: Nu vă supărați, dar de ce așa și nu altfel? Îmi veți spune că nu aveți cu cine. Da, de acord, dar în privința voastră pentru că nu puteți mai mult, dragi părinți. Atât puteți, atât primiți. Educatorii sunt acolo, sunt sigur că sunt căi prin care să comuncați cu ei. Da, unii sunt slabi spre foarte slabi, de acord. Luptați să-i schimbați sau să arătați hibele sistemului, nu prin violență sau agresiune verbală la adresa lor.

Acest text este unul de revoltă față de marea masă de părinți care se mulțumește cu orice în privința educației copiilor lor. Treziți-vă, nu fiți legume, căci veți conduce pe același drum al vegetării încă o generație după voi. Știți, se spune că puterea e în noi, în noua generație. E o porcărie, noua generație e doar o vrăjire a lumii. Sunt prea puțini cei cărora le pasă la modul cel mai serios.

 

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.