Cand creierul e in alergare amorfa

În joc amorf, când creierul falsează niște chestii. Ora 5.30. E întuneric, dar nu suficient cât să-mi oprească ieșirea brutală înspre aerul dimineații. Primii pași, niște gânduri risipite, inodore, nu duc la nimic.

O curbă tăiată și sunt în stradă, dar mișcarea își pierde din grație. Greutatea din picioare e mică, avansez rapid, dar creierul forțează oprirea. Pășesc spre borna doi, iar el continuă rateurile. S-a terminat bateria de la telefon, playlist-ul e nasol, trebuie să mă întorc. Promit revenirea, dar creierul dă tonul.

Ce alergare printre gânduri am făcut duminică! A fost superb, cu mini-tăieri și fracturi. Nu forțez.

Asta e, nu forța nimic! Da, fie că alergi sau că pedalezi aiurea la job, în gol. E timp suficient pentru tot. Lasă să vină momentul, ești pregătit. Eu sunt momentul, eu sunt. Lasă-i pe ei să-și fractureze mințile, dacă asta vor. Eu sunt momentul.

Va veni clipa când mă voi ridica și voi putea.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.