O generatie in cautari de schimbare: eu cu cine votez?

Un popor își are aleșii pe care îi merită, așa se zice. Au fost și au trecut, dar nu fără micile mizerii aferente. Încep să cred că, de fapt, asta ar fi gena românilor, nu cea despre care CTP aducea aminte în treacăt și nițel pe lângă obiect. Este vorba despre alegerile din 11 decembrie. Harta României s-a înroșit, urbanul a depășit ruralul ca număr de votanți, unii au ieșit masiv la vot, alții au zăbovit și au renunțat. Ei bine, suntem o generație în căutare de oameni pe care să-i voteze și nu suntem turmentați. Eu pe cine să votez?, aceasta este marea problemă în pragul unor alegeri.

Sunt mulți cei care au mari dileme atunci când trebuie să voteze, indiferent de natura lor: locale, parlamentare sau prezidențiale. Am votat, atât pentru funcția de președinte, cât și acum, la alegerile parlamentare. Atunci a ieșit exact persoana pe care o votasem: Klaus Johannis. Regret? Da. Cocoșul bunicilor e mai bătăios și ia atitudine în anumite situații comparativ cu președintele României. Dar nu știu care ar fi fost o variantă mai bună. Răul cel mai mic? Habar nu am, sunt experți în politică, ei o pot spune. Acum, nu au ieșit cei aleși de mine, dacă se poate spune și așa. Nu am mers la vot nici atunci, nici acum, cu sentimentul că am, într-adevăr, de ce să o fac în sensul variantelor pe care le am pe liste.

Totuși, de ce am făcut-o? Din naționalism? Nu! Pentru că am dorit o schimbare? Păi, dacă nu aveam mare încredere în cei cărora le încredințam votul meu, atunci e clar că ar cam cădea varianta. Pe undeva, simțeam că nu va fi mare schimbare de macaz, e cam tot o apă și-un pământ. Aș putea motiva actul meu dintr-un respect față de semnificația votului în sine, a exercitării acestui drept și al manifestării democratice. Dar rămâne vălul de incertitudine: eu cu/ pe cine să votez?

Atunci când efectiv nu ai variante, pot înțelege atitudinea nepăsătoare a celor care nu s-au prezentat la urne. Ei își spun: cu cine? E drept, cu cine să votez, pentru că nimeni și nimic nu pare să mă reprezinte și să facă o diferență sesizabilă. Atunci, la ce folos? Am citit siderat o groază de comentarii, unele pro-PSD, altele pro-mai-știu-eu-ce. Avem o clasă politică sub o limită a decenței de orice natură. Cum dracu oameni inteligenți, aparent, pot aprecia laudativ tipi precum Liviu Dragnea, Tăriceanu, Gorghiu sau orice alt individ băgat  vizibil cu bocancii în scena politică autohtonă? Nu sunt nici partea stângiștilor facebookiști care o ard aiurea online fără vreo realizare notabilă măcar în domeniul lor de activitate. Ei sunt și vor fi lătrători de serviciu. Până la proba contrarie, care să-mi indice faptul că sunt buni realmente la ceva, concret, ei sunt doar niște comentatori anoști. Nu trebuie acuzați nici șomerii, nici pensionarii sau cei din diferitele clase sociale care au ales, să zicem, PSD. Mulți își au propriile contribuții la mersul țării ăsteia, alții și-ar dori să le aibă, dar sunt excluși sau nu au vreo șansă.

Ca atare, cum rămâne cu votul? Eu cui îl dau, cui să-mi încredințez încrederea că va veni cu valul schimbării? Suntem o generație în căutare și, cred, vom rămâne încă destul timp în această stare. Corect ar fi ca schimbarea să vină de la noi, adică, să ieșim masiv la vot și să alegem…să alegem schimbarea. Dar ce înseamnă asta? Nu știu. Ce este cert este faptul că avem o mocirlă, suntem afundați în ea cu clasa asta politică. Am sentimentul că lucrurile nu se vor schimba în viitorul apropiat și că mergem înspre mai rău. Informarea românilor s-a deteriorat iremediabil, spun asta inclusiv în privința tinerei generații. Atunci când nu ai cunoașterea de partea ta, ești vulnerabil în privința manipulării. Ce e mai ok decât asta pentru politicieni, să fii prost? Nimic. Atunci când ne vom auto-educa și informa corespunzător, vom putea să schimbăm & alegem. Până atunci, rămâne întrebarea: eu cu/ pe cine aleg?

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.