Cum as putea economisi cu bicicleta peste 1200 l benzina si as proteja aerul Clujului

V-am promis primele date în legătură cu mersul meu aproape zilnic la job cu bicicleta. Ei bine, le am și le-am cumulat cu un raport super fain al celor de la Ride2Work Cluj. Bazat pe acesta, m-a uimit cât de mult pot economisi la nivel de carburant și emisii aruncate în aer, la care se adaugă un număr impresionant de kilometri.

Ei bine, conform celor de la Ride2Work Cluj, un biciclist care face opt kilometri naveta, timp de patru zile pe săptămână, evită să conducă 3220 km anual, fapt care se traduce prin 380 l de carburant economisiți și 750 kg CO2 care nu mai sunt aruncați în aer (sursa). Hmm, frumoase date, nu? Acum, mă gândeam să traduc asta în cazul meu.

Eu fac așa: cel puțin 22 km pe zi naveta, ajungând la 40 km, dacă merg exclusiv cu bicicleta pe ruta Florești – Cluj-Napoca. Sunt așa mari oscilațiile întrucât sunt momente în care vin cu mașina cu bicicleta pusă pe plafon, suport biciclete, până în Mănăștur, iar, de acolo, cu bicicleta până pe Bulevardul Muncii.

Am înmulțit cifrele Ride2Work Cluj cu trei, în cazul meu, asumând că voi merge în medie de patru ori pe săptămână. Ca atare, vor reieși peste cel puțin 10.000 km anual tăiați din dreptul condusului, o economie de 1200 l de benzină și 2250 kg CO2 pe care nu le voi mai arunca în aerul Clujului. Mi se pare fenomenal. Am luat drept reper cei 22 km, însă eu, cum vă spuneam, fac și 38-40 km de multe ori.

Acum, concret, câteva date culese din terenul meu. Pe ruta Mănăștur – Bulevardul Muncii, fac cei 11-12 km în aproximativ 30-40 minute. Cu mașina, cu trafic ușor, am scos 26 minute. Iată, ce diferență. Dacă mă gândesc la datele raportului Ride2Work Cluj, extrapolate la cazul meu, voi zice clar: voi continua să folosesc bicicleta cât de des voi putea. Prin asta, prin faptul că merg și la -14 grade spre job pedalând și cu echipamentul în spate, sper să-i încurajez și pe alții să o facă. Nu de alta, dar se poate, e frumos, simți economie în buzunar, sănătate în corp și protejezi mediul într-un mod incredibil.

 

2 thoughts on “Cum as putea economisi cu bicicleta peste 1200 l benzina si as proteja aerul Clujului”

  1. din pacate, compania pentru care lucrez nu mi-a pus la dispozitie un vestiar, ci doar un soi de apartament de serviciu, insa e liber doar cand nu sunt cursanti sositi la sediu. Pe timp de iarna, am pantaloni tip polar in jos, o pereche de adidasi cu niste crampoane anti-aderente pe pedale si bluza tip polar + o jacheta impotriva vantului. mi-am impachetat totul intr-un rucsac de 40 l, insa intra tot echipamentul si ce mai am nevoie foarte lejer.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.