Ai abonament nelimitat? Incearca sa-ti irosesti viata facand cost suplimentar

Așa, de început de an, mi-am adus aminte de ofertele care includ cuvântul nelimitat în prezentare. Vă voi scrie curând și de ce planuri de alergare sau velocipedice am, dar întâi, să nu-mi uit gândul acesta.

foto: pixabay.com
foto: pixabay.com

Momentul schimbării îți vine fix de sărbători, atunci când ești vulnerabil și ei (cei care controlează rețelele) știu asta. Ți-au pregătit niște oferte pompoase, de nerefuzat. Practic, e moca totul. Mă rog, e discutabilă chestiunea. Vrei mai mult internet, deși n-ai avut cost suplimentar niciodată, dar, ca idee. Știi tu, 2 GB nu sună prea bine. Bun, te înhami în joc. Dacă tot te duci acolo, la prelungiri de abonamente, ei vin și cu mirajul: vă dăm și un telefon gratuit. Băi, adică, moca. N-ai ce face, accepți. Vine și descrierea întreagă: Sigur, la acest tip de abonament, veți avea minute nelimitate, SMS-uri, bla-bla. Restul e flatus-vocis, te-a vrăjit de la faza cu nelimitatul. Serios? Adică, chiar se poate să-ți dea așa, de la ei cadou, ceva incomensurabil?

Nu, e fata morgana. Adică, le ai teoretic, însă, practic, nu prea. Managerii isteți din industrie au zis să apeleze la un truc de marketing: Mno, cât poate vorbi un om normal la telefon? Cât? Infinit? 

Un studiu realizat de platforma de sondaje Dscout a scos la iveală prin 2016 (sursa) că îți atingi ecranul telefonului cam de peste 5.000 de ori pe zi și vorbește 225 de minute în conversații telefonice. Bine, asta dacă ești hardcore. Dacă ești întreg la cap, ajungi la aproape 2.617 atingeri. Așdar, ce să-i spui clientului tău, că-i dai 6.570 de minute de convorbiri? Parol!

Evident, acesta a fost pasul. Mai apoi, când au aflat că e imposibil să depășești un anumit prag, că n-ai cum, ai trăi cu telefonul la ureche și nimeni nu crede că ești atât de dobitoc, atunci și-au zis: Le dăm ăstora fără număr! Evident, tot ce e mult și în același preț prinde al dracului de bine. Așadar, mai toată lumea are nelimitat. Unii au în rețea, alții sunt chiar mai șmecheri, au peste tot. Acum , că știm asta, nu ne rămâne decât să le consumăm.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.