Fara injuraturi la Sala Sporturilor! Daca n-o faceti pentru voi, faceti-o pentru copiii veniti la meciuri

am revenit la Sala Sporturilor Horia Demian după o absență destul de lungă. De data asta, am fost patru, cu unul în plus. Lecția de parenting la astfel de ieșiri se leagă de elemente precum plăcerea de a urmări un meci, învățarea modului în care poți să încurajezi echipa favorită, respectul arătat adversarului, indiferent de valoarea sa, sau bucuria simplă a partidei, dincolo de orice alte contextualizări. Ei bine, ca părinte, ai nevoie de o situație proprice și favorabilă pentru a și pune în aplicare astfel de lucruri, una care nu ține în mod necesar de tine.

sala Sporturilor Horia Demian mi-a oferit parțial contextul amintit. Am ales meciul de handbal feminin dintre U Cluj și Măgura Cisnădie, o partidă între o formație în suferință, cea gazdă și cea atât de plăcută de Amelia, și una aflată pe val, să folosesc un clișeu, oaspeții de la Cisnădie. Momentul era perfect, o puteam introduce și pe ‘Bel în atmosfera sălii, a meciurilor, și o duceam pe Amelia la the next level, să înțeleagă mai bine ce înseamnă o partidă de handbal, ce reprezintă susținerea favoritelor indiferent de rezultat și ce anume putem trage drept concluzii. La scorul 2-1 pentru oaspeți, au început apostrofările la adresa arbitrilor, câteva vorbe de duh aruncate în decor și alte înjurături printre dinți. Repet, ați văzut scorul, trecuseră doar câteva minuțele de joc, iar un individ trecut de vreo 60 de ani, nervos din cale-afară, arunca deja cu zicale: Nu vă e rușine, că vă vede o țară întreagă!!! M-am abținut o perioadă, dar n-am rezistat presiunii și m-am întors la ei, erau vreo 5-6, precizându-le că sala e plină ochi și de copii, care, la urma urmei, vor învăța că așa trebuie să-și susțină favoriții, înjurându-i pe alții. Unul singur și-a cerut scuze, restul devenind nițel mai cumpătați. Totul a revenit, însă, la normal după pauză, o normalitate întoarsă pe dos.

Borussia Dortmund are vreo 80.000 de fani care cântă aproape continuu la meciuri, fie că înving, fie că le sunt învinși favoriții. Este vorba despre spectacolul de pe teren, de modul în care ești alături de echipa pe care o susții și, la urma urmei, de modelul pe care-l predai generațiilor care vor veni după tine. Ele vor fi cele care vor duce stindardul mai departe. U Cluj este un simbol pentru acest oraș, echipa a fost și va fi mereu susținută de fani. Problema majoră este cum anume. Stimați hateri care veniți la meciuri și nu cântați măcar un vers pentru echipa asta, stați acasă mai bine, nu vă agitați în van, nu veniți să urlați ca disperații din primul minut la mai știu eu cine. Sala e plină de copii care vor să le vadă pe fete, pe handbaliste și, chiar dacă nu vor cânta din toți rănunchii, le vor aplauda cu mâinile lor și vor înțelege ce anume înseamnă un sport. Noi, părinții, am decis să le predăm și această lecție de parenting și să îi facem să revină cu drag la meciurile handbalistelor și nu numai. Mulți dintre voi, în schimb, ați plecat la final de meci cu replica: Păi, la ce echipă avem, e normal! 

ce frumos cântă cei de la Măgura și sunt așa de puțini, se aude în toată sala. Așa este, i-am dat dreptate, erau vreo 7-8 fani pregătiți cu de toate. Când s-au dezrmoțit cei din galerie de la “U” și au început să domine toată sala, am văzut-o că a intrat în atmosferă, a început să le aplaude și susțină pe fetele care se îndreptatu spre un eșec. Așa se aștepta să fie, așa văzuse anul trecut. Nervii celor din spate au pus capac. De ce au mai venit dacă nu cântă și se tot enervează? ‘Bel era chiar timorată de cele două pusee care s-au lăsat cu voci răgușite și aproape atacuri cerebrale ale celor din spate. Da, dacă un copil de nici șase ani reușește să surprindă perfect decorul, atunci nu mai sunt multe de spus. De ce nu cântă, de ce nu aplaudă? Așa e. Stimați lideri de galerii, voi puteți schimba asta, puteți fi un model de cum să-ți susții frumos echipa favorită, unul care să fie preluat și la care copiii să se uite cu admirație. Ce frumos, așa-i?

la final, a plecat foarte tristă că handbalistele nu au reușit să învingă, i s-a părut că au renunțat foarte ușor la luptă. Aici a intervenit o a doua lecție de parenting: ce facem cu eșecurile? Vom reveni la sală, poate fetele vor reuși să se mobilizeze pe atunci. În schimb, noi, dacă vom dori să ne bucurăm de acest sport, de atmosferă în general, vom reveni cu drag și cu mult mai mult aplomb în materie de susținere.

ce ne-a rămas de făcut? Ei bine, să ne ridicăm în picioare să se le aplaudăm pe cele de pe teren, atât pe ale noastre, cât și pe celelalte pentru spectacolul frumos pe care ni l-au oferit. Mai apoi, să revenim cu drag și încrezători, va fi mai bine. Viața nu este doar despre chestiile absolute, despre perfecțiuni și victorii. Cât despre ceilalți, copilul nostru trebuie să știe că unii aleg să se comporte astfel, chiar dacă nu e cel mai sănătos mod cu putință nici chiar pentru sănătatea lor mintală. Important este să reușească să le identifice conduitele, să aibă un sistem propriu prin care să se raporteze la ei.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.