Tibi Useriu a devenit o poveste care si-a castigat un public al sau

Cum se face un viral? Păi, pare simplu: luăm un Tibi Ușeriu și îl trimitem de trei ori la 6633 Ultra Arctic. Nu s-a întâmplat totul peste noapte, a fost nevoie de o creștere exponențială. Așa funcționează această teorie, iar fenomenul Tibi Ușeriu este exemplul clasic de cum anume să-ți creezi un public al tău, cum să devii treptat o viralitate. Acest articol nu este despre povestea în sine a ultramaratonului, despre cea mai grea competiție din lume sau alte lucruri asemănătoare, ci este un act meditativ asupra unui mecanism de viralizare.

Tibi Ușeriu este un tip fain, iar comunicarea lui, de sine, a fost un act de marketing extrem de reușit. Îmi aduc aminte cum a fost prima lui participare la Ultra Arctic, cum eram o mână de oameni cu sufletul la gură. Îl urmăream zilnic și le share-uiam altora nebunia aia frumoasă. Era prizare totală și, încet, contagiunea s-a extins. Veștile s-au răspândit în stânga-dreapta, Tibi a început să fie cunoscut.

A doua ediție i-a adus consacrarea, dacă ar fi să păstrez un registru clișeistic. Acea replică – Mai aveam de rezolvat niște treburi (parafrazare) – a pus bazele unui potențial public. Cum să mai ai treburi nerezolvate la Cercul Polar? Acolo, mergi, tragi și nu te mai întorci, cel puțin nu în viața asta. E ca lectura unei povești care începe să prindă un public al său, e în spiritul clasic tardean de construire a acestuia. Tibi Ușeriu a început să devină poveste. Armonizarea s-a făcut perfect cu lansarea cărții sale, atunci când oamenii au primit această confirmare. Publicul a început să se contureze, nu mai era doar despre Ultra Arctic, era despre o schimbare radicală. Vă dați seama? Toate discursurile motivaționale despre alergare au pălit în momentul lansării poveștii sale. Omul acesta foarte mișto a realizat o schimbare totală, iar Ultra Arcticul era povestea luptei sale cu demonii. Pas cu pas, până la capăt, se ridica mereu din genunchi. Imaginea lui e aceea a individului care poate reuși, își setează psihicul pentru o luptă care ar părea din start pierdută. Dar, poate, aici stă secretul: nu e luptă, e o împăcare, vorba lui Adrian Toma.

Fără mari anunțuri și cu ideea participării în mintea sa și în câteva cercuri restrânse, Tibi Ușeriu s-a întors pentru a treia oară în iadul alb (hiperbolizare excentrică a presei autohtone). De data aceasta, avea o datorie morală cumva, atât pentru el însuși, cât și pentru publicul său. Așa crește povestea, așa e filmul ăsta. Lectura asta cu ochii ațintiți pe ecrane ne-a oferit încă o dată lecția sportivului amator care duce o împăcare cu sine de anduranță. E foarte cinstit, Tibi a accentuat din nou aceeași idee: nu sunt un sportiv profesionist.

Psihicul este atuul meu, nu sunt un sportiv profesionist, e o performanţă pe plan personal la nivel de sport de amatori. Psihicul mi l-am format în timp, trecutul meu mi-a format psihicul pe care îl am şi cred că acesta este atuul meu“/ Tibi Ușeriu

Orice lectură are și voci critice sau mai puțin laudative. O știe, au știut-o și cei care i-au format treptat publicul. Dar Tibi a fost mereu onest, nu și-a asumat decât meritul acestei curse. Pentru cei mai cârcotași, a oferit și o invitație de cot la cot pe ice-road, doar în plimbare.

Nefiind o etapă de campionat mondial de trail, nefiind o cursă de alergare cu sportivi profesioniști, Ultra Arctic e despre altceva, e o alergare de anduranță în care spiritele călite sunt cele care reușesc. Unul dintre ele a făcut-o în mod deosebit pentru că a rescris povestea metamorfozării sale. Tocmai de aceea l-au iubit oamenii, tocmai de aceea numărul fanilor săi este în creștere. Grupul susținătorilor Ultra Arctic a explodat la această cursă. Oamenii au rămas cu ochii lipiți de ecrane nu pentru reușita în sine, nu pentru performanță, ci pentru povestea determinării, pentru acele ridicări succesive din genunchi. Media nu a făcut decât să speculeze haotic și nereușit momentul. Tibi e cunoscut în rândul publicului său, nimeni nu va schimba asta, indiferent de natura scriiturilor despre ultramaratonul acesta. Viralizarea aceasta are rădăcini puternice, oamenii știu perfect de ce îl așteaptă de fiecare dată pe Tibi. La fel, el știe mereu de ce trebuie să vină.

Atunci când oamenii se adună în jurul unei lecturi, devenind publicul ei, e greu să le descentrezi privirea. Este efectul direct al viralizării, al contagiunii în masă. T-Man (unul dintre multele nume date lui Tibi după cea de-a treia cursă câștigată) a intrat în mințile oamenilor până acolo încât a devenit eroul lor (extrapolare – eroul României). Așa se naște un posibil fenomen, iar povestea aceasta încă nu s-a încheiat.

Ce urmează? O pauză, desigur, dar va exista o continuare. Publicul așteaptă, iar Tibi încă nu a terminat tot ce avea de zis, sunt sigur că mai are niște chestii de rezolvat.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.