Vladeasa Winter Trail, o competitie cu asa miros de prune, de te iau ametelile

Aduni prunele, le pui la fermentat și te duci cu ele la cazan. Stai la foc, în frig, testezi produsul final și mai aștepți un picuț. Apoi, tragi tare, prizezi și aerul, de te iau durerile de cap. Asta e, a ieșit cu tăria pe care o doreai. Hei, la ce v-ați dus cu gândul, eu vorbeam de Vlădeasa Winter Trail. Dar, da, aveți și voi dreptate, competiția asta e ca pălinca: e tare de te iau amețelile. așa a fost anul acesta, -19 grade în creastă, de mi-au înghețat hainele pe mine.

Rogojel, 25 februarie 2018. Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e. Cam așa: Vlădeasa se pierdea printre norii amestecați cu ceața de pe creastă. Era acolo, o știam și așteptam doar să ni se spună: start! Fremătau potecile, iar jos, în Rogojel, alergătorii au încins o horă pe ritmuri autohtone. Hop-hop, în tricou, geacă sau mai pufos. Cu mic, cu mare, ne-am pus la linia de start. -12/-14 grade. E jos și e înghețată frumos atmosfera. Ce o fi sus, oi vedea. Pun geaca peste tricou, așa, în caz de…Ca din pușcă, dar nițel patinaj pe drumul ce ne ducea înspre brâul muntelui. Deja mi-e cald. Trag pe dreapta să mă regrupez. În tricou e mai mișto. Mă prind în hora muntelui înspre Cabana Vlădeasa. Ritmul e bun, anticipam momentul ăsta.

Cabana Vlădeasa. Trag o glucoză și ceva cald. Epic, era isotonic înghețat. Durere la creier, pornind de la dinți. Îți dau un ceai, aud o voce suavă. Lasă, îi dau eu cu fuga. Mă pun pe ritm, acum e momentul să mai fac și ceva artistic. Am în minte cele două ore și zece minute, ținta mea aruncată în aer de brâul acela abrupt. Trag bine, mai fentez o curbă de nivel și alți doi-trei alergători. În fața mea, doi puști din sat s-au decis să ne însoțească. Trec de ei și observ că nu aveau nici căciuli, nici mănuși. Oameni tari, cei din Rogojel. Pâlcul de pădure mă prinde bine, încă tatonând alergarea.

Tot e alb în gol alpin, e tare frig și fain

Ies în golul alpin de Vlădeasa și e aprig tare. În maxim 100 de metri, mi-au înghețat buful și căciula, la propriu. Bătea ceva ce aducea a aere polare. Minus cât să fie? Dracu știe, trebuie să-mi pun și geaca, să fi fost vreo -24. De ce nu-mi intră măna? A, îmi erau înghețate mânecile, pe piept aveam deja desenați niște țurțuri mișto. E timpul să încep să alerg, altfel, nu merge pe aici. Mă încălzesc aproape instant. E fain, tare faină competiția asta. Se vede vârful, dar mă mai lupt cu o blândă adiere și o afundare în omătul de jumate de metru. Ajung pe vârf, dar n-am vreme de pierdut, mi-ar fi înghețat rucsacul.

Picioarele o iau la vale, parcă înaintea mea. Nu anticipam să fug așa. Ajung din urmă câțiva confrați din horă. Picioarele n-ascultă creierul, e fugă în goană. Mai dau binețe la Cabana Vlădeasa pentru ultima dată pe anul ăsta și gonesc înspre sat. E galop, frate. Picioarele încă au crezut că putem obține timpul. Pe ulița din Rogojel, creierul s-a dezmorțit și el, ajungem la timp, e vremea să ne desfătăm. O alunecare mă trezește din reverie. Hai, ultima pantă. Trag, picioarele dau și ele niște semne. Acum e momentul creierului: haideți, haideți. Ultima curbă și sunt la 2:08. E bine. Îmi văd fanii, unul aleragă și trece linia de sosire cu mine. Asta a fost, 2:09!

Mi-am luat doza de visare pentru o vreme bună de aici încolo. Am ieșit pe locul 47 din 126 de înscriși la Open și 22 la categoria mea de vârstă. Dar, dincolo de toate, a fost plăcerea alergării la o asemenea competiție, pe asemenea condiții. Sincere felicitări organizatorilor, voluntarilor și tuturor celor implicați pentru defășurarea perfectă de forțe. Bonusul a fost al doilea obiectiv atins la a doua competiție pe acest an. Semne bune anul are, zic numai.

Foto: Dan Tăuțan

 

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.