Un parteneriat care-mi place mult: msg Maraton Apuseni

An de an, ale(r)g să scriu cu drag despre msg Maraton Apuseni. Am și un tricou branduit cu acest motto, ca idee. Pentru mine, va rămâne mereu competiția premierelor, cea care mi-a deschis decisiv apetitul pentru alergarea montană. Totul este perfect aici, de la traseu, la competiția în sine și la organizatorii cu voluntarii lor haioși. V-am povestit deja câteva ceva despre proba de ultramaraton, cea mai nouă din cadrul competiției. Mi-am zis să merg mai departe pe fir, să văd cum se simte evenimentul în tabăra principalului sponsor, compania msg Systems.

Dincolo de partea de branding sau de marketing în general, există o aproape simbioză între organizatorii din partea Clubului Alpin Român și msg Systems. Lucrează împreună la acest proiect de ceva timp (competiția a ajuns la ediția a opta) și încă nu s-au plictisit unii de alții. Dar, aici, e vorba despre mai mult. Numărul angajaților msg care au început să facă mișcare și chiar să se încumete să participe la una dintre probele competiției a început să crească exponențial. Sunt deja 37 înscriși și numărul lor ar putea să mai crească.

Avem o gașcă de alergători. Ne pregătim în fiecare săptămână, alergăm în jur de zece kilometri pe ieșire. Suntem înscriși la trei probe: cros, semimaraton și avem curajoși și la maraton. Trăim intens momentul. Colegii cu experiență, care vin a doua sau a treia oară, au deja pregătirea fizică și psihică necesare. Cei noi, în schimb, discută mult, întrebă tot felul de lucruri despre echipament, despre cum anume să abordeze cursa sau despre alimentație. Așadar, msg Systems nu este doar un susținător al maratonului, ci și un participant activ, mi-a mărturisit Vlad Groza, managerul de marketing al msg Systems.

Mai există și o altă echipă, cea a voluntarilor veniți la maraton din cadrul companiei. Deci, acoperire totală. Oamenii din interior mi-au mărturisit că le face deosebită plăcere să se asocieze cu un astfel de eveniment, se pliază perfect pe valorile companiei. Anii trecuți, discutam cu cei de la Clubul Alpin Român și îmi mărturiseau aceleași sentimente. E o armonie totală în echipa de organizare hibridă, compusă din oameni veniți din diferite tabere. Dacă ar fi să vorbesc despre o rețetă, iat-o, vă spun că asta este.

 

msg Maraton Apuseni, mai mult decât marketing

Campania celor de la msg Systems este mai mult decât marketing, deși plusează bine și la acest capitol. Adică, da, zeci de mii de oameni îți poartă tricourile cu sigla campaniei tale pe piept de-a lungul unui an întreg cam peste tot, antrenamente sau competiții. Da și la capitolul implicării sociale, căci această companie și-a arătat apetitul pentru comunitate. Dar, toate acestea sunt incluse sub cupola mare a unui parteneriat tip prietenie, ei sunt una și aceeași tabără. Acest lucru mi-a plăcut foarte mult și l-am observat de anii trecuți.

Vrem să fim și un exemplu al asocierii cu un eveniment așa de cunoscut sau din ce în ce mai cunoscut. Haideți să facem sport, cam așa ar suna mesajul general, căci sunt probe pentru toată lumea, inclusiv proba family, a mai completat Vlad.

Am apreciat această idee, nu a fost vorba doar despre a-ți întoarce privirea către comunitate, ci chiar a construi o comunitate aparte a acestui eveniment. Înainte de maraton, se discută, se dezbat teme, sunt aduși alergători cu experiență care să ofere sfaturi. Întregul eco-sistem s-a extins inclusiv asupra altor acțiuni. Împădurirea care a avut loc pe 21 aprilie pe o parcelă de două hectare din Vâlcele înseamnă tocmai acest lucru: a fost reușita comunității msg Maraton Apuseni. Compania s-a alăturat Clubului Alpin Român, Romsilva și Cercetașilor Români pentru a planta respectivul teren. 2 hectare, puțin sau mult, nu știu, dar e o acțiune.

A mai rămas puțin până la msg Maraton Apuseni, vom sta cu ochii ațintiți pe anunțurile organizatorilor și pe kilometri parcuși în fiecare săptămână, în funcție de proba la care s-a înhămat fiecare.Pe 26 aprilie, avem anunțat un eveniment: Care îți sunt limitele, un seminar cu Viorica Mălai (ambasador msg Maraton Apuseni), Laurențiu Vezentan (ultramaratonist, ciclist montan și coleg de club) și Alin Cîrdei (ultramaratonist) pe post de invitați speciali. Se anunță o seară de povești foarte faină, cu multe sfaturi despre alergare și discuții despre #inritmulmuntelui, motto-ul ediției din 2018.

Anul acesta, numărul participanților va fi mai mare ca cel de anul trecut. De asemenea, numărul celor care vin din afara țării este în creștere de la o ediție la alta. Vă spun direct, se anunță atmosferă faină din nou, atât în base camp-ul de la Băișoara, cât și pe potecile care se vor umple de alergători.

Probele de la această ediție sunt: family, cros, semimaraton, maraton și ultramaraton. Hai, să vină 26 mai și să facem să vibreze potecile Apusenilor de alergători.

Spor la antrenamente!

Sursa foto

 

Comenteaza