Drum prin inima Apusenilor, in catune abandonate: de la Sub Piatra la Cheile Rametului

Drumurile neumblate ale Apusenilor te poartă în vremuri parcă apuse, într-un timp agățat. Puținii oameni pe care-i mai vezi aievea trăiesc atemporal. Doar cele două-trei case cu mașini trase la drumul forestier fac notă discordantă și trădează peisajul: pe acolo, oamenii par mai conectați cu civilizația.

Am vrut să ajung într-un vârf de munte pe care l-am văzut din curtea pensiunii Sub Piatră. Traseu la pas sau într-o altă formulă. Între timp, aflu că există un drum care duce sus în creastă, cu asfalt până la un anumit moment. Pornim și serpentinele înguste ne poartă spre o culme de deal magică. De fapt, e de munte, căci suntem în Munții Trascăului. Asfaltul se termină acolo unde începe traseul spre Vânătările Ponorului. Am zis să cutezăm pe acel forestier, deși ne aventuram în necunoscut.

După un urcuș, poposim lângă o barieră: Raven’s Nest. Pe moment, nu știm ce se ascunde în spatele ei și a camerei video de înregistrat. Două mașini ne perturbă liniștea. Fac semne să întreb de unde vin. Brădești și, de acolo, spre drumul care ajunge drept la Aiud. De ce nu?

Traversăm o vale pe un drum forestier. Ajungem într-un cătun/ sat nelocuit sau, cel puțin, așa părea: Valea Poienii. Locul este suspendat în timp, nu există zgomote și nici țipenie de om. Doar după ce ne-am afundat suficient în el, zărim niște vaci la o casă care părea că are viață. Prin 2011, erau în jur de 40 de oameni aici (Wikipedia), deși alte surse vorbesc chiar de 80 de suflete în anul 2012.

Acum , majoritatea caselor erau abandonate, cu lacătul pe poartă. La una dintre ele, dacă nu am fi sesizat încuietorile, am fi spus că gazdele trebuie să revină curând. Totul era așezat în acest mod.

Continuăm să ne pierdem în timp. După 5 km, ajungem în Brădești, un cătun ceva mai animat. În 2011, încă erau 37 de oameni în Brădești. Trei oameni erau așezați la o masă într-o curte. Cel mai probabil, vecini care își țineau unul altuia de urât. Ne-a atras atenția căsuța cu foișor. Ajunși pe creasta dealului de aici, poți face dreapta spre Georgel și tot înainte spre Centrul de Informare Turistică de la Mogoș, un punct de reper zonal din cauza numeroaselor indicatoare. În rest, niciun indiciu că stânga poți merge la Aiud, iar indicatorul spre Cheia nu te avertizează că drumul nu e practicabil cu mașina, fie și 4×4.

Ne-am încercat norocul spre Aiud, însă planurile ne-au fost zădărnicite după o întâlnire cu alți aventurieri: ne-au confirmat că puteam ajunge la Mănăstirea Râmeț printr-o scurtătură, una care își pierdea urma într-o vale fără fund. Am cutezat și ne-am dus cu aplicația pornită. Teoretic, ne aflam pe DJ 750C, conform Google Maps, un drum forestier în esență, care se întindea pe 4 km de hârtoape. Nu am găsit pe nimeni la cele câteva case pe lângă care am trecut pentru a întreba de starea drumului mai jos, așa că am făcut cale-întoarsă. Când ai copii în mașină, mai bine să fii precaut, mai ales că habar nu aveam ce avea să mă aștepte mai jos. Am ocolit prin Ștremț și am poposit la Mănăstirea Râmeț, în spatele căreia am identificat forestierul buclucaș. După acest punct, au urmat Cheile Râmețului, un loc fantastic, excepție spectacolul grotesc oferit de cei care și-au tras un grătar fix în gura de intrare a cheilor.

Coborârea la civilizație a avut efectul unei căderi: dintr-un timp suspendat într-unul în care nu-ți ajung secundele. Era nebunia din trafic, câte mașini între Teiuș și Aiud. Am cotit spre Buru pentru a evita zona, prilej tocmai bun să ne amăgim de numele castelului de pe Valea Vălișoarei: Templul Cavalerilor. Am fo dorit să avem parte de o oprire cu mâncare, dar mizeria de pe terasă și servirea după un sfert de ceas ne-au făcut să plecăm mai departe.

Recomandări: plecați cu hărți la voi, aveți șanse mai mari să nu pierdeți obiective frumoase.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.