Povesti din 17 gradinite particulare clujene. Cum platim un sistem praf si ne ignoram copiii. Partea I

Educație, România, copii…elemente care nu se leagă dacă le așezăm în aceeași găleată. Am avut mereu probleme cu setarea idealurilor și scopurilor educaționale: le furam de la alții, le vopseam și le aruncam în curtea proprie. Uite așa, se actualiza constant teoria maioresciană a formelor fără fond. Dar e mult mai grav. Vă voi oferi și exemple concrete, să nu ziceți că discutăm la nivel pur teoretic. 17 grădinițe private din Cluj-Napoca, 15 dintre ele fiind acreditate de Ministerul Educației, au o abordare cel puțin hilară a educației. Pe verificate!

Ați crede că tot ce-i privat e super fain, e miere, dar lucrurile sunt cam pe același făgaș. Aceleași cutume, același personal care vede în pedepse singurele metode prin care îi poate face pe copii să fie cuminți, aceleași mecanisme rudimentare și lista poate continua. Bianca Furtună a experimentat pe propriul copil toate aceste chestiuni, dacă ar fi fost doar un experiment și dacă nu ar fi fost implicat un copil. Dar, să lăsăm scenariile. Bianca este tipul de persoană extrem de atentă, nu prea poate scăpa din vedere aspecte, detalii care țin de copiii ei. Știu asta foarte bine, am norocul să fie și nașa fetițelor mele.

Ei bine, să vedem povestea. Bianca a luat la rând cele 17 grădinițe clujene private în speranța că va găsi ceva…altfel, un ceva apropiat de ceea ce-și dorea pentru copiii ei. La stat, știind care este filmul și nedorind să insiste cu o motivație gen lucrurile se pot schimba și de către noi sau prin noi (eu încă mai sunt naiv și cred în asta, o să văd până când și unde), a luat calea particularului. Cum a fost experiența? Vă voi publica constant câteva povești desprinse dintr-o lume în care copiii sunt niște obiecte de manevrat, iar părinții nu doar că acceptă toate aceste situații, ci chiar plătesc pentru ele.

Fetița care nu e cuminte pentru că nu stă locului

Acelasi program “săptămâna altfel”. Zi de picnic. Organizare prapad, dar asta e deja atat de soft, ca va voi povesti intr-una din zilele mele mai bune. Copiii sunt scosi in curte (sunt scosi, nu ies. A se observa diferenta.) Așezati pe niste paturi in mijlocul curtii. Stres mare. Copiii se ridica, nu stau frumos, doamna vrea sa le faca poza, o fetita se ridica in picioare… Gata! A stricat poza! Ok. Copiii stau pe paturi pana doamna le aduce fiecaruia sandwichul din sala de mese (nu dureaza mult, cam 10 minute adica o eternitate pentru copiii de 3ani).Dar ei stau. Stau cuminți. O fetita se descalta. Nu prea mananca. Are chef de joaca. In jurul lor sunt leagane, tobogane si altele. Fetita da o tura in jurul paturilor pe care stau colegii ei. Da o fuga la leagane. Doamna striga. E foarte foarte supărata ca fetita nu o asculta deloc. Face doar ce vrea ea. Fetita vine zambitoare la loc. Doamna e tot foc si para. Extraordinar! E si desculta! Cum se poate asa ceva? Deloc nu asculta fetita asta. Deci, e timpul sa se aplice principiile educației: pedeapsa. Asadar, fetita e pedepsita sa stea pe banca. Si sa nu se miste de acolo. Se termina intr-un final picnicul. Copiii se pot juca. Fetita sta pe banca. Doamna merge in cladire sa duca se a mai ramas din sandwichuri. Fetita fuge la tobogan. Urca scarile, se aseaza, e pregatira sa isi dea drumul cand, din usa doamna striga: “Unde ti-am spus eu sa stai? Da-te jos acum de pe tobogan.” Fetita întinde mainile spre mine sa o dau jos. O iau in brate, dar apare doamna care o duce inapoi de banca in timp ce iar ii spune ca nu o asculta deloc, ca e foarte foarte suparata pe ea.
Da. Asta e educație. Nu am energia necesara sa detaliez, daca e cazul, motivele mele de a nu accepta aceste metode. (Bianca Furtună, text preluat cu acordul autorului)

Această serie a început printr-o scrisoare adresată domnișoarei educatoare dintr-o grădiniță vizitată:

Scrisoare deschisa

Stimata doamna/domnisoara educatoare,

Îmi permit, cu umilinta, sa va împărtășesc cateva din concluziile pe care le am dupa nenumăratele vizite si stationari facute la gradinitele Clujului. Știu ca va veti da ochii peste cap, ca veti spune ca iar vine una care va da lecții de pedagogie si tot bla blaul ala pe care il recitati toate, la unison, pe acelasi ton, de parca doar asta v-a invatat școala aia înaltă pe care ati absolvit-o. Totuși, in speranța ca poate va voi enerva macar putin, ca va voi strica macar 5 minute din zi, vi le împărtășesc:
1. Daca aveti impresia ca un copil reactioneaza doar la tonul ridicat al vocii, v-ati gresit meseria.
2. Daca aveti impresia ca pedeapsa e metoda de educatie, v-ați gresit meseria.
3. Daca aveti impresia ca un grup de copiii e prea galagios si trebuie potolit, v-ati gresit meseria.
4. Daca vi se pare greu sa va aplecați la nivelul copilului atunci cand ii vorbiti, v-ati gresit meseria.
5. Daca nu va aplecati la nivelul copilului atunci cand ii vorbiti chiar daca vi se pare greu, atunci nu mai incape îndoiala ca v-ati gresit meseria.
6. Daca singura forma blândă de corectare a unui comportament e sa spuneți “nu-i voie”, v-ati gresit meseria.
7. Daca puneți copiii cu mâinile la spate pana va organizati materialele, nu doar ca v-ati gresit meseria, dar cred ca sunteți proiectata in viitor si va rog politicos sa va întoarceți in secolul XIX, hai, inceput de XX, unde sunteți un pedagog desăvârșit.
8. Daca insistati ca fetele sa meargă primele la baie si apoi baietii, cu toate ca exista toalete diferite pentru ambele sexe, v-ati gresit meseria.
9.Daca rămâneti surprinsa cand vedeti o geaca albastra pe o fetita si nu una roz si insistati ca roz e de fete, v-ați gresit meseria.
10. Cand singura dumneavoastră preocupare e sa fie ordine intr-o sala plina de copii, v-ati gresit meseria.
11. Cand insistati ca un desen iesit din contur e mazgaleala, v-ati gresit meseria.
12. Cand nu puteți aprecia efortul copiilor ci criticati nereusita, v-ati gresit meseria.
13. Când sunteti mereu agitata, stresata si stresanta in preajma copiilor, v-ati gresit meseria.
14. Cand va simțiți atacată dacă un părinte va spune o nemultumire sau va cere o lamurire, v-ati gresit meseria.
15. Daca singura formula de a va face ascultata e amenintarea, v-ati gresit meseria.
16. Daca considerați un motiv bine intemeiat sa criticati si sa va rastiti la copiii de pana in 3 ani pentru faptul ca nu isi mănâncă frumos sendvisul/supa/marul… , e putin spus ca v-ati greșit meseria.
17. Daca de fiecare data cand va simțiți ignorate de grupul de copiii simțiti nevoia sa ii faceti sa se simta vinovati si nu va ganditi cum le puteti starni interesul, v-ati greșit meseria.
18. Daca singura sursa de inspirație ramane didactic.ro… Cam multe de acolo si-au greșit meseria.
19. Sa va spun despre lipsa de spontaneitate si creativitate? O las balta…

A se observa ca nu am folosit termenul “vocație” pentru ca nu e locul lui aici. Cu atat mai mult, cautati-va un loc de munca, stimate doamne/domnișoare, si nu va mai chinuiti cu copiii nostri. Nu ii mai formati pentru societate, nu le mai insuflati valori si nu va mai considerați modelatoare de vieti.

Cu respect, un părinte dificil

 

Cum să administrezi copilului medicamente fără acceptul părintelui

Olga la gradinita, de dimineața. Copiii sunt pe hol, se pregătesc sa inceapa programul (despre ce fel de program e vorba, va voi spune alta data). Vine un tatic cu fetita lui. Tatic din acela important, care saluta cu “Ciao!” educatoarele, chiar daca mai sunt si alti parinti in zona si care pe parinti uita sa ii salute. O preda pe fetita lui doamnei care mi s-a recomandat la sfârșitul colaborarii ca fiind “patroana”. Pe langa copil, ii mai preda si o punga cu medicamente. Ii explica doamnei patroane cum sa i le administreze fetei si tine sa precizeze ca sunt aduse din America (erau si niste prafuri albe despre care spunea ca e vitamina C, nu mi-a venit ideea sa il intreb din care America sunt).
O salut pe Olga, ii spun cand vin dupa ea, salut pe toata lumea si plec. Ma intorc la ora stabilita sa imi iau copilul. Doamna patroana ma întâmpină vesela (poate de la vitamina C) si ma informeaza ca Olga a cerut medicamente cand a vazut ca fetita cealaltă primește si i-a dat si ei, dar e ok ca sunt vitamine din America.
Deci, e sau nu e abuz? Pe langa prostie…

Voi continua să public aici povești culese din experiențele avute de Bianca în grădinițele clujene. E trist, e adevărat și, culmea, nu ne pasă. Atenție, părinți, o grădiniță ok nu presupune doar mobilier super roz și dotări care mai de care, înseamnă, în primul rând, un personal cu…vocație. Parol!, ce cuvânt mare am folosit și eu.

 

2 thoughts on “Povesti din 17 gradinite particulare clujene. Cum platim un sistem praf si ne ignoram copiii. Partea I”

  1. Draga Bianca, Draga Rares,
    Este trist Bianca ca ai avut atat de multe experiente negative. Ca una care am terminat Liceul Pedagagic ”din vocatie” (sunt a 7-a generatie de invatatoare de la mine din familie si a 3-a de educatoare) chiar daca nu mai profesez, am ramas iremediabil indragostita de copii. Si ciudat, iubesc foarte mult copiii. Foarte mult si pe ai altora. Si ei pe mine (abia asteapta sa ma vada, desi acum am un birou frumos intr-o cladire oficiala 🙂 . Am scris detaliile mai sus, despre mine, pentru ca eu cred in vocatia de dascal. Cred ca nu trebuie sa facem business din copiii nimanui. Si sa-i iubim neconditionat. Acum, cand mergeti si vizitati/inscrieti copiii in sistemul privat de educatie, verificati si daca personalul didactic este:
    1. absolvent de liceu pedagogic (sincer, a fost un o specializare foarte dificila, obositor, multa munca, multa materiale, multe materii noi, pentru cei care nu aveau vocaie, a fost un chin, am avut colegi care au renuntat dupa un trimestru sau 2 ani. Din pacate l-a desfiintat marea ministra de sinistra amintire Ecaterina Andronescu…. Concurenta era de 4-5-6/loc,…”pe vremea mea”,(acum 20 ani)
    2. daca au studii universitare Pedagogie prescolara si scolara, verificati daca au mers la scoala sau faceau facultatea la zi, dar nu prea (spre deloc) au trecut pe la scoala
    3. majoritatea cadrelor diactice din invatamantul privat sunt ”in curs de formare universitara” si de obicei se formeaza in : limbi strain, psihologie, psiho-pedagogie speciala, sau alte formari: jurnalism/ comunicare, dar stiu o limba straina.
    Pe scurt, daca nu cunosti psihopedagogie prescolara/ scolara, metodica predarii, si tot currriculum de formare in educatie, este greu sa fii un bun profesionist in educatia prescoala/ scoala. Iar daca ”copiii te enerveaza/ te calca pe nervi”, pentru toata lumea este mai bine ca acea persoana sa-si aleaga alta profesie. Sincer, am observat cu mare stupoare (sau nu) ca in gradinitele private se urla, se tipa, o practica pe care nu prea am constatat-o atat de deranjant in gradinitele publice si, prin natura ”actualei meserii” 🙂 chiar ”ma plimb” prin sistemul public/ privat de educatie.
    Daca toata lumea ar pune pe primul plan ”interesul superior al copilului”, gradinita/cresa ar fi locul de unde cu greu i-ati putea convinge pe copii sa vina acasa. Mai importantaca parcul/ spatiul de joaca. Parol 🙂 Sunt cu atat mai trista cu cat constat ca acest fenomen este in crestere si afecteaza copiii.

    1. @Cristina Grigore,
      Tin sa-ti multumesc pentru clarificari. Ma bucur ca exista oameni, iata, fie si fosti dascali, care inca mai cred in vocatie. O spun din perspectiva unui absolvent de liceu pedagogic de rit vechi, adica 5 ani 🙂 Confirm tot ceea ce ai spus mai sus, mai putin adaptarea la vremurile curente. Dar, este un alt subiect acesta. Mediul privat este, intai de toate, unul al unui business. Sa pornim de la cauza. Fie si asa, prin prisma metodologiei aplicate, sau teoretic aplicate, ar trebui sa dispuna de personalul calificat spre a implementa ceea ce-si asuma teoretic. Asadar, convenim deopotriva ca personalul e vina. Acest pas pus in schema cu interesul gradinitei/ cresei/ scolii private va dauna in mod cert interesului superior al copilului. Avem un personal care nu este tocmai potrivit si o scoala privata care tine la imaginea ei, multe dintre ele fac multe compromisuri pentru a salva acest aspect. Stiu cazuri concrete in care copilul a fost indicat drept vinovat tocmai pentru apararea imaginii. Dincolo de cele doua elemente, mai aduc unul> parintii. Despre ei a vorbit si Bianca. Ei sunt principalii vinovati ca accepta toate aceste lucruri. Dar, ei bine, dar 905 familii clujene au ramas recent cu copiii in bratele privatului pentru ca statul le-a intors spatele. cauza-efect.

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.