Tot despre copii, dar la pizza. Patron: Daca stiam ca sunt asa mici, nu ma bagam in asa ceva

Avem un PIB pentru educație cu adevărat sfidător la adresa oricărui argument rațional. Suntem primitivi în privința formării copiilor și ignoranți în cazul grijii generale față de ei. Ne batem joc de sistemul de învățământ și copiem cu succes chestiunea asta și în privat, așa cum începusem să vă povestesc despre grădinițele private din Cluj-Napoca. Nu e tot. Extrapolăm, ducem totul la un nivel hilar: nu ne pasă de copii, pur și simplu societatea asta îi privește ca pe niște obiecte. De această dată, vă voi povesti cum sunt văzuți copiii de către marii patroni de restaurante clujene.

Un restaurant e un business, la fel ca o școală privată. Dacă șefului nu-i place ceva, își rezervă dreptul să trieze, să selecteze, să ignore. Dar, stai o secundă și cugeți: băi, nu e ok. Adică, ce facem cu modelele, cu formarea copiilor în societatea asta? Dacă o școală privată îți propune propriul sistem, iar tu îi dai cu ignorarea la toate rahaturile ei, ar fi fix problema ta. Ce facem, totuși, cu copilul ăla? Avem în față o situație în care el este văzut drept masă de manevră de către niște jucători pe piață într-ale educației. Adică, ok, pot înțelege că nu poți suporta mirosul unui câine în localul tău, dar niște copii ce au?

Cum se vede un copilaș de către un patron de restaurant? Tot o masă de manevră, una care ar trebui să nu prea calce în locuri prea distinse în care se consumă servicii prea calitative.

Telefon de rezervare.

Chelner/ patron/ ce dracu o fi fost: Câte persoane?

Părinte: Suntem 20 și ceva de părinți cu 10-12 copii de grădiniță (date estimative)

Chelner/ patron/ ce dracu o fi fost: A, știți. De fapt, noi nu facem rezervări. Practic, nu avem nevoie, avem un rulaj foarte mare.

Parol! Se întâmpla în cazul unui restaurant cu reputație mișto din Cluj, Roata Făgatului. Să speculez că persoana de acolo s-a dat la fund fix atunci când s-au adus în discuție copiii? Deodată, subit, interesul manifestat la început a dispărut. Am zis că e caz singular sau rara avis.

Alt local, mai rău. Rezervare pentru același grup refuzat de Roata. Vom veni cu copii de grădiniță direct de la serbare. Așa a sunat parte din rezervarea mămicii. Individul de la Pizzeria Daniel Berar a părut să înțeleagă la telefon. Pus în fața faptului, s-a precipitat atât de tare încât i-a mărturisit unui tătic: Dacă știam că sunt așa mici copiii, nu mă înhămam la așa ceva. 

Aberația a continuat pe tot parcusul serii. Unul dintre chelneri a repezit o fetiță de 2 ani că o încurca. Același tip care părea patronul pizzeriei a ținut să se destăinuie: Fiecare alege în viață căile ușoare. Așa și aici. Dacă știam, nu mă băgam în așa ceva. Niște copii fericiți după serbare sunt văzuți drept: așa ceva. Adică, nu se băga. Păi, și dacă veneam fără rezervare, în grupuri de 2-3. E o luptă de gherilă, îți hăituiești permanent adversarul, până ce-ți dă o masă.

Deci, ceva de neimaginat și nedorit. Vuietul copilăriei într-o pizzerie este de neconceput. S-au spart două pahare, din neatenție. În rest, mai curat decât după o adunătură de bețivi. Dar, ce chestie, ăia ar fi avut nu doar intrare acceptată, ci ar fi fost primiți cu brațele deschise de stimabilul patron.

Cam aceasta este morala în România: orice mai presus de un copil. Mă rog, mai dur spus, dar nu departe de adevăr. Te uiți drăgălaș spre el și cam atât. Atenție, totuși, copiii din ziua de azi vor fi adulții de mâine. Să ne intre bine asta în cap.

PS: Într-un alt post, vă promit că voi selecta special pentru părinți locurile din Cluj-Napoca prietenoase  pentru ieșitul la o pizza cu copiii. Nu sunt multe, stați liniștiți.

foto: pixabay.com

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.