Un junghi în zona genunchiului. Pornesc alergarea cu mici opriri, dar nu dau înapoi. Nu am nelămuriri existențiale. Piciorul se încălzește și mă avânt. 8 km în sus și decid să fac retur, nu mă simt grozav. E o coborâre cu hopuri. Reintru în pădurea din Făget. Merg cu piciorul târât după mine. Ultimii 2-3 km îi duc la pas. E clară treaba, o voce îmi zbiară în urechi: de acum înainte, voi merge o perioadă cu troleul. Și eu care credeam că sunt indestructibil.

via GIPHY

Mă poziționez, static, cu privirea spre stânga. Avea să fie ipostaza comună pentru următoarele două luni. E o așteptare hilară pentru mine, iar primul drum mă lovește crunt: în jur de 45 de minute! Paf. Ca sardinele, stând fără să pot măcar să răspund relaxat la telefonul din buzunar, căci mâna nu putea ajunge în acea zonă. Duse și apuse sunt momentele de 13 minute pe bicicletă sau de în jur de 30-35 minute în alergare, sfidând poluarea și șederile în coloane nesfârșite. Îmi era milă de cei care mergeau așezați fiind în șirurile statice, neclintite de mașini.

via GIPHY

Am speranță. Poate la următorul va fi mai bine. Capul spre stânga, în așteptare. Vine momentul critic, să urc. Nu e semn că cineva ar dori să coboare. Se stă până în ușă. Unde să am loc și eu? Renunț. Mai trec alte 9-10 minute, timp în care stația s-a ocupat la loc. E momentul meu, am loc sprijinit de ușile care se închid. Duse sunt acele clipe. #tedaicutroleul prin Cluj. Parol!

Te dai dintr-o parte în alta, precum cartofii aruncați într-un sac sau roșiile într-o găleată. Te dai ca pe un leagăn fără siguranță, ca nebunul, și-ți pune unul frână brusc de-ți sare rucsacul în față. Între timp, bicicleta e trasă într-o parte, la căldură. Între timp, genunchiul începe să recapete mobilitate.

RMN. Vești bune: în 3-4 săptămâni, am șanse să se încheie chinul. După fizioterapie, pot relua bicicleta, la nivel obișnuit, și alergarea, într-un mod mai timid. Așadar, mai pot prinde ceva din alergarea pe timp de iarnă, cea care-mi place atât de mult. Până atunci, filmul acesta cu troleul.

Nu-mi plac mijloacele de transport în comun, dar acest lucru nu înseamnă că nu vi le recomand. Nu-mi plac mie întrucât am alternative: traversez orașul în alergare sau pe bicicletă. Nu-mi plac, prefer altceva, mai sănătos. Totuși, insist cu nu mașină în oraș.

Notă: e primă mea accidentare mai serioasă.

Un share daca ti-a placut:
error0