Un weekend cu două competiții foarte frumoase, speciale, dar care au rămas sub tăcere din perspectiva presei sportive de specialitate de la centru. Desigur, ziarele locale și câteva publicații profilate au abordat subiectele, însă rămâne această enigmă: de ce ziarele mari de la capitală evită să scrie despre teme gen: Campionatul Mondial de Ultramaraton, acolo unde România s-a ales cu un frumos loc trei la feminin, adică bronz, pentru specialiștii din sport care nu știu să scrie despre asta, sau Turul Ciclist al Bihorului, o competiție care a fost promovată la această ediție la rang 2.1 UCI. Hilar, nu?

Adică, dacă mi-ați zice că nu există public, ne-am poziționa eronat. Ambele competiții, și alergarea montană, și ciclismul de șosea, au din ce în ce mai mulți adepți și fani în România. Nu ca la fotbal, dar nu aceea este comparația corectă. Dacă ar fi din perspectiva sponsorilor, că ei dictează trendurile, iarăși, nu ne aflăm pe axa cea bună.

Pur și simplu, cred că este o chestiune de politică editorială, că nu le pasă și că sunt redacții mult prea slab pregătite pentru a vedea potențialul unor astfel de subiecte sau importanța unor astfel de evenimente. Să revin, totuși, la cele două evenimente despre care doream să vă vorbesc.

Campionatul Mondial de Ultramaraton a avut loc în Portugalia, la Miranda do Corvo. Ca anul trecut, România a avut un lot promițător, alergători ambițioși la ambele categorii. Unii, la fel de ambițioși, au rămas în afara lotului, dar locurile au fost limitate. Fără povești prea lungi, la feminin, fetele au adus medalia de bronz. BRAVO! S-a mers foarte bine. La un moment dat, am avut un loc trei cu speranțe prin Denisa Dragomir. A ieșit, la final, pe un fantastic loc cinci.

Locurile ocupate:

Denisa Dragomir – locul 5 (4h:17min:06sec), Andreea Pîșcu – locul 22 (4h:36min:45sec) și Ingrid Mutter – locul 27 (4h:42min:38sec), Viorica Mălai – locul 60, Laura Popescu – locul 100 și Cristina Constantin – locul 122.  

La băieți, am ieșit pe locul șase din 50. Eu spun că nu e deloc rău. Dacă se putea mai bine? Nu știu, o știu alergătorii care ne-au reprezentat și care s-au bătut pentru locurile lor. Eu nu pot decât să-i felicit cu credința că au făcut o treabă bună. Și la individual, tehnic vorbind, dacă rețin bine, am urcat o poziție, Robert reușind un loc 15 anul trecut. Anul acesta, Leonard Mitrică a urcat o poziție.

Rezultate finale

Leonard Mitrică – locul 14 (3h:48min:37sec), Bogdan Damian – locul 19 (3h:50min:59sec), Ionuț Zincă – locul 26 (3h:53min:14sec), Viorel Pălici – locul 27, Cristian Moșoiu – locul 28, Andrei Preda – locul 43, Gyorgy Szabolcs – locul 53, Robert Hajnal – locul 74 și Slovak Ianco – locul 91.

Turul Ciclist al Bihorului

Ediția din acest an a beneficiat de prezența a 20 de echipe din World Tour, Professional Continental şi Continental, miza prezenței lor aici fiind punctele UCI – necesare calificării la Jocurile Olimpice din 2020. Ei bine, au venit cicliști nu doar din Europa, ci din întreaga lume, cicliști care au avut ce arăta, căci s-a mers incredibil de tare. Ultima etapă, cea de aproximativ 160 km cu peisaje unul și unul, a adus o evadare în doi și o recuperare a plutonului pe final, la intrarea în Oradea. Cei doi au fost prinși de urmăritorii care goneau cu viteze de peste 60 km/ h. Pe centura Oradei, plutonul a rezolvat avansul evadatorilor galopând halucinand efectiv. Îi vedeam pe cei de la trenă cum rulează, excelent, a fost la rupere. Notă: prima etapă i-a dus pe cicliști din Oradea spre Beiuș și, apoi, în Padiș, cu niște cățărări interesante. Asta ca să vă dați seama de efortul depus de cicliști în ultima rundă.

România a fost reprezentată, din ce am citit pe facebook, de Team Novak şi Team Giotti Victoria, nu cunosc date concrete despre aceste două echipe.

Au fost 160 de cicliști profesioniști și peste 200 cicliști amatori, Turul Bihorului având și o etapă de Road Grand Tour. Ceea ce mi-a plăcut mult a fost strădania organizatorilor de a oferi imagini live de a eveniment, filmări de la firul camerelor montate pe motocicletele mobile. S-a încercat și un live cu drona la finalul ultimei etape, dar, din câte am văzut, nu le-a ieșit sau cicliștii au fost prea rapizi și au sosit mai repede decât a fost pornită camera. Un alt punct bonus a fost prezentat de cabina Eurosport, acolo unde doi comentatori au ținut live-ul viu. În orice caz, un mare chapeaux pentru modul în care s-a văzut live această competiție de la noi cu atâtea prezențe străine, organizarea a fost impecabilă.

Așadar, două evenimente unul și unul. Felicitări tutoror celor implicați, fie în calitate de participanți, fie de organizatori. Eu m-am bucurat de fiecare în parte din perspectiva de pasionat de alergare și de ciclism. Așa tare m-a mobilizat Turul Bihorului, că, la 6.00 AM, eram deja pe bicicletă spre Zalău. Rămân cu speranța că vom învăța să prețuim ceea ce avem valoros în ograda proprie, că nu ne vom apleca urechile și aținti ochii doar la mediocritatea și can-can-urile sportului rege.

foto: ©Cristi Cojocariu/ sursa