Un loc magic. Poiana Narciselor sau Dumbrava Narciselor e despre un tărâm de poveste. Pădurea Vadului, cum îi mai spun cei din partea locului, este o arie protejată de interes național. Mai exact, este o rezervație naturală de tip botanic. Da, ați citit bine, de interes național, adică noi trebuie să ne îngrijim de protejarea ei, de pătrarea acelui loc intact.

Din satul Vad, ai un indicator care te ghidează spre poiană. Urmezi un drum șerpuit, ajungi la liziera pădurii, într-un fel de poieniță și te poți opri acolo, cum fac cele mai multe grupuri care vin cu autocarele sau microbuzele. Drumul continuă într-o versiune asfaltată și îngustată până la intrarea oficială în Poiana Narciselor, acolo unde ai panouri de informare, o barieră și câteva afișe cu ce nu prea ai voie să faci acolo.

Poiana Narciselor este un fel de minune a naturii. Primăvara, locul se transformă într-un colț de rai, cu narcisele pe poziția de atracție pentru turiștii care trec prin zonă. Acum, ajuns în acest punct, trebuie să punctez tristețea acestui loc cu o mărime de peste 360 ha.

Un loc trist. Turiștii. De-ar fi și de n-ar fi, aceasta ar cam fi dilema. De multe ori îmi spun că unele locuri ar fi mai bine să nu fie cunoscute sau prea puțin cunoscute. Nu suntem în stare să păstrăm lucrurile așa cum sunt ele de fapt, ne place să intervenim și să distrugem. Așa este aici, în Poiana Narciselor.

La vizita făcută, am sesizat mai multă lume. Am avut primul șoc chiar de la intrare: o doamnă avea o floare în mână Am comentat cu voce tare, dar nu s-a sinchisit nimeni. Al doilea grup, aceeași poveste. Am devenit mai enervat și mai vocal. Degeaba. Câțiva pași mai încolo, am observat un grup întreg care efectiv culegea. O altă doamnă și-a luat un braț, soțul a avut grijă să îndosească florile și au tăiat-o. Fără cuvinte! Am renunțat la a mai face observații, cui să le fac? Nu exagerez când spun că cel puțin jumătate din cei care trec pe acolo doresc să se aleagă cu o…amintire.

Șocul continuă. Reîntorși în poieniță, observăm un autocar de Dâmbovița. Nu contează de unde, ci conta faptul că au venit de nu știu unde, de la câțiva kilometri buni. Oamenii se reîntorceau la autocar, dar mulți dintre ei nu o făceau cu mâna goală, ci cu buchețele de narcise. De ce dracului rupi flori dintr-o arie protejată în contextul în care tu ești venit acolo cu autocarul? Adică, cât creier îți poate lipsi să faci așa ceva? Nu mă refer la faza cu arie protejată, că poate e chestiune prea complicată pentru unii, ci la cea în care te urci într-un mijloc de transport și vei sta cu buchetul de flori în mâini pentru următoareale ore bune.

Ne vom vindeca vreodată? Aș fi tentat să spun că nu, că sunt așa de multe cazuri de genul acesta, nu m-aș termina din povești. Dar, uitați, aleg să închei pozitiv: ați văzut Câmpia Libertății de la Blaj după vizita Papei? Ei bine, există speranță.

Un share daca ti-a placut:
error0