cugetări din balcon. ziua 2: educație de subzistență

Read Time:3 Minute, 0 Second

acum e momentul, acum, fix acum, părinții sunt cei care vor schimba sistemul educațional din România. Peste tot, doar din astea, heirupuri în care părinților le sunt date sfaturi, ce și cum să facă, părinții sunt invitați pe platforme, să ofere și să se ofere. Zic înfluensării cam așa: acum, ăsta e ăl mai bun moment pentru părinți să pună umărul la schimbarea la față a școlii românești. Trag aer în piept.

E soare și frumos afară. Într-o zi, ora 7 AM, am fost al patrulea la rând pentru niște cumpărături mai măricele la un supermarket. De peste o lună, merg doar la magazinul din cartier. Revin, mă pun în costumul de remote la un calculator. Celălalt e ocupat tot pentru treburi remote. Fetele încep programul lor de joacă. Săptămâna aceasta, nu este orar pe Teams, e mai liber. Mai vin din când în când să fure câte o idee de joc. Noi, prinși. Spre seară, ne mai eliberăm. Remote-ul e mai agoasant și mai aglomerat decât lucrul face-a-face. Dar, mi-l asum, am făcut asta ani de zile la alte job-uri și mi se pare că sunt mai productiv și creativ. Programul cu fetele începe seara, aproape la fel ca în timpul școlii, când mă văd cu ele după program. Schimbăm sistemul din temelii întrucât influensării au impresia că părinții stau. E o ședere frustrantă pentru mulți, căci se tem să nu-și piardă locurile de muncă, se tem că le vor fi diminuate salariile până când nu o să-și mai poată plăti ratele pentru case, se tem pur și simplu de incertitudini.

prinsul în hora schimbării paradigmei educaționale e destinat doar unor categorii, acei părinți care-și permit acest lux, căci despre acest lucru vorbim. În rest, este vorba despre subzistență, noul motto al zilelor noastre. Încă nu s-a schimbat programa școlară, nu s-a adaptat timpurilor noi. Suntem nevoiți să ducem la capăt totul ca și cum ar fi totul normal. Asta, în pararel cu păstratul job-urilor sau, în cel mai bun caz, al păstrării nivelului salarial. Facem și asta, de toate. Teme, citim, calculăm, scriem, cântăm, ne jucăm, ducem sistemul mai departe pentru ca sistemul însuși să persiste. În ce formă? Aici e problema: să putem să-l schimbăm noi înșine, actanții acestuia în aceste timpuri. Din nou, vorbe-n vânt. Influensării sunt cu vorbele, noi rămânem cu actele. O piesă în mai multe acte, cu noi și copiii în rolurile principale. Școala începe să dispară din cotidianul nostru în forma trecută. S-ar putea naște altceva, nu știm ce anume. Doar pretenția față de părinți este o certitudine acum. Doar ea poate păstra sistemul sau îl poate transfigura în altceva. Totul, în contextul ideii de subzistență. E vorba despre a rezista vremurilor, nu în mod necesar a inova sau schimba. În timpuri de incertitudini, ei bine…

anulăm totul pentru a merge înainte cu toate. Mă rog, e fluturarea în bătaie de vânt. Stresul și frustrarea se acumulează zilnic. Până când, s-ar întreba unii? Până la capăt. Așa e și în alergare, până la capăt.

mă uit pe stradă, mă uit prin magazinul de unde-mi fac cumpărăturile necesare: e încă stare de relaxare. Ce completează în declarații toți acești oameni? E doar un gând – întrebare, ce probleme are fiecare? Să ne pătrăm lucizi încă pentru a putea merge mai departe.

mă ridic, arunc o privire lungă bicicletei care încă stă nemișcată în balcon și revin în cameră. Mă așteaptă fetele….să schimbăm sistemul educațional din temelii, de acasă, remote și cu orizonturi neclare.

sursa: giphy.com

About Post Author

Rares Iordache

#digitalmanager, #autor, #magento, #wordpress, #ecommerce specialist, #PhD, #blogger, #alergator, #ciclist
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: