#jurnaldebord

Cum am ajuns să pedalez o fixie, doar o fixie și nimic altceva

Am ajuns și eu să concluzionez că a pedala o fixie înseamnă să ajungi la o stare anume de spirit sau să...

Written by Rares Iordache · 3 min read >
Cum am ajuns să pedalez o fixie, doar o fixie și nimic altceva 1

Pasiunile reprezintă o zonă a permanentelor căutări, găsiri sau regăsiri. Mi-a luat ceva timp să rumeg această afirmație, dar am pus-o în practică constant atât în zona alergatului, cât și a ciclisimului. Mai ales a ciclismului. Așa se face că am început cu MTB, am ajuns să renunț de tot la el și să trec la road bike. După acest episod, mi-am spus că e momentul să păstrez lucrurile cât se poate de simple. Așa am ajuns la fixie-uri, fixed gear sau track bike-uri, cum le mai găsiți pe ici-colo. Simplu, fără viteze, fără frâna spate, că pe cea față o păstrez pentru urgențele urbane. Cum așa? Feel the spirit, așa-i? Blană și vezi tu unde te oprești.

Un pic de istoric. Pe când tocmai bătusem palma pentru o cursieră full carbon, mi-am dat seama că nu se cade să circul cu ea prin oraș. Deci, cursiera e pentru exterior, dar, pentru oraș, nu am cum să folosesc asta. Ce fac? Aveam nevoie de o bicicletă simplă, ieftină de întreținut și super fiabilă. Am ajuns să citesc despre bicicletele fixie. Urmăream cu sârg video-uri cu tot feluri de cicliști care făceau skid-uri (oprirea unei biciclete fără frâne, printr-un balans al roții spate, frânate din picior) sau care-și prezentau bijuteriile de biciclete, căci este cunoscut faptul că fixie-urile sunt cele mai frumoase biciclete, pam-pam. A devenit evident că fixie e ceea ce aveam nevoie.

Fixie INC, un brand german de biciclete de profil, calmă, liniștită și cuminte – prima alegere. Primele drumuri prin oraș au fost un fiasco total: am pierdut cadența pedalelor de câteva ori și mi-am ridicat picioarele în aer (nu am țipat, dar, nici n-am fost departe), am uitat să pun frână sau n-am reușit să o fac (am fost la un pas să iau o barieră de bloc pe ceva stradă) sau m-au lăsat picioarele pe ceva coborâre (lucru pe care-l crezusem greu spre imposibil de realizat, dar, iată, se poate). Totuși, n-am fost în niciun moment în pericol să cad cu ea, dacă și aici am ajuns. Vântu-n pleată.

Treptat, am început să stăpânesc bicicleta, sau ea pe mine, și să fiu din ce în ce mai sigur pe mine. Stați calmi, nu am ajuns la nivelul schemelor, dar e important că pot opri bicicleta aproape când îmi doresc.

Cine ajunge să se dea cu o fixie, nu mai revine la altceva. Asta mi-a spus un amic. L-am privit ușor sceptic, gândindu-mă la racheta mea de acasă, superba cursieră Sensa Lombardia. Între timp, s-au înmulțit kilometri făcuți pe fixie, iar cursiera a început mai mult să stea. Mai aruncam câte un ochi spre ea, dar, cam atât. La început de an 2021, i-am sesizat (ne)rostul și am luat decizia de a o vinde. Desigur, am făcut asta nu înainte de a-mi achiziționat fixa dorită: Constantine Urbane 2018. Citisem despre ea și văzusem o groază de clipuri. Dar, niciun model, nimic. Băieții de la fixiepeople mi-au confirmat că nu o mai pot aduce din Coreea de Sud nici măcar pe comandă. Alta la rând.

Asta este, nu există resemnare când ai în față Cinelli. Am dat în jos și-n sus spre Cinelli Vigorelli, mai ales că văzusem unul real prin Cluj. 2-3 luni de chinuri în căutări. Nimic. Modele Shark noi era prea scumpe, nu mă încumetam. A apărut la orizont un Giant Omnium la reducere, dar tot la un preț măricel. Scump, dom’le, scump. Gânduri, răzgânduri, șederi cu palmele la tâmplă. Apare și minunea: un fantastic Constantine Urbane 18. Na, e albastru, mi-aș fi dorit negru cu acele inserții lime, dar, nu-s toate cum vreau. E albastru, e fain, a agresiv, e ușor.

Acesta

Cum am ajuns să pedalez o fixie, doar o fixie și nimic altceva 2

Am avut ceva bătăi de cap cu furca originală, așa că m-am ales cu una Felt mai faină. Custom made se zice, adică dacă bița e făcută din mai multe piese de la diverși producători, nu e stock, e mai fain, mai…altfel.

Așadar, lucrurile razna au luat-o complet razna: nu mai pedalez nimic altceva de când o am, căci oricum nu mai am altceva :))).

Am ajuns și eu să concluzionez că a pedala o fixie înseamnă să ajungi la o stare anume de spirit sau să fii o stare de spirit, dincolo de a avea picioare pe o urcare. Mă rog, ceva de genul.

Tipul acesta vă explică mult mai bine decât aș putea-o face eu și o face direct pe un Constantine.

Apreciez foarte mult simplitatea și rafinamentul unei astfel de biciclete. Să vă mai spun de design ceva? Cred că este de prisos. Bicicletele fixed gear sunt pur și simplu frumoase, le poți face cam cum vrei tu, iar imaginația mea a început să zburde de când m-am abonat la niște grupuri de fixiști pe instagram. A, să nu uit, da: o fixie te face extrem de vigilent peste tot, de la traficul urban la drumurile externe mai lungi. Să mai spun și că te face să te simți altfel? Habar n-am, poate o fi de la ghidolina asta Willier pe care mi-au pus-o băieții de la bike44. Ca să fie totul și cu o cireașă, că nu se putea altfel, am ales să particip la Transfăgărășan Challenge cu această bicicletă. Se pare că va fi un grup serios din Cluj. Acum, sper să și ajung în vârf. Dacă nu, mă voi rezuma cu: a fost o încercare foarte faină de a aborda Trasnfăgărășanul.

Între timp, borna mea a trecut 600 km de fixie and still counting. Vedem și ne vedem. În trafic, all good. Mai un claxon, mai un salut fain, dar mă împac cu ideea că pur și simplu toată lumea vrea să-mi vadă bița mai bine, de aia dă câte un semn.

Vă salut din trafic, pe 2 roți.

Written by Rares Iordache
(re)mixez idei ca #digitalguruhaha, B2B Solution Specialist, PhD Philosophy, Publisher, #ecommerce specialist #blogger, #alergator, #ciclist #passionaterunner #passionatecyclist Profile
dor de alergare 3

dor de alergare

Rares Iordache in #jurnaldebord
  ·   26 sec read

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.