#jurnaldebord

In afara timpului, asa am alergat proba de ultramaraton de la Maraton Apuseni msg systems

Un ultramaraton montan este (și) o luptă, cu numărul kilometri, cu timpii limită, cu vremea, cu dificultatea traseului și cu tine însuți,...

Written by Rares Iordache · 6 min read >
In afara timpului, asa am alergat proba de ultramaraton de la Maraton Apuseni msg systems 1

Atunci când îți asumi o luptă, îți asumi chinurile și posibila înfrângere. Pleci cu gândul că vei izbăvi, dar, ai în minte, într-un cotlon al minții, și gândul că s-ar putea să eșuezi. Un ultramaraton montan este (și) o luptă, cu numărul kilometri, cu timpii limită, cu vremea, cu dificultatea traseului și cu tine însuți, la urma urmei. Pornesc de aici povestea participării mele la cea de-a zecea ediție a Maratonului Apuseni msg systems, o ediție aniversară. Nu am finalizat proba de ultramaraton în timpii dați de organizatori, am un DNF la final, dar, nu am abandonat nicio clipă această luptă. Am încercat să o duc până la capăt, să termin și chiar am avut momente foarte bune și speranțe, dar, nu a ieșit. Nu am fost în timp, am fost în afara timpului, existențială treabă, să vedeți cum a fost.

Un ultra se aleargă în timp. Glumesc, pe timpi limită. E firesc să fie așa, nu le poți spune oamenilor ălora: no bun, eu plec, ne vedem…câng ajung. Să mă așteptați. Nu aveam pregătire de ultra, în mod special pe partea de acumulări diferență de nivel. Așa a ieșit în acest an. M-am bazat mult pe o presupusă amprentă a organismului meu. Am o pregătire constantă pe parte de alergare și bicicletă, parcă mai mult de ciclism în ultima perioadă, dar, nu de ultra. Am ezitat până în ultima clipă cu înscrierea la această probă, dar, am ales cu inima. O probă specială cu ocazia aniversării a zece ani la Maraton Apuseni msg systems parcă nu putea fi ratată, mai ales una de ultra cu startul pe timpul nopții, la ora 00.00. Nebunie, ce să mai! Știam că organizarea va fi fără cusur, știam de atmosfera fantastică, aveam familia și prietenii care urmau și ei să vină în calitate de participanți la proba familly și de susținători, sper, ai mei…toate ingredientele. Așadar, gata cu înscrierea.

Emoții, din plin. Am avut emoții de genul doar la primul 2×2, atunci când, înainte de start, mi-am prins un deget de la mână în ușa mașinii. Încălzire garantată. Start la 00.00, deși nu prima alergare pe timp de noapte, am mai făcut eu din astea inclusiv pe la alte competiții (Apuseni Ultra Race, de exemplu), după o zi de job și puține ore dormite. Da, după un concediu cu o pregătire doar pe plat, cu multă comoditate în corp, dar multă ambiție să termin.

Start. Ce atmosferă frumoasă! Am plecat trecând printr-un tunel de făclii ținute de voluntari/ organizatori, în aplauze și încurajări. Se pleca pe o pantă ușoară, după care, urma un profil de plat cu o coborâre lungă. Practic, coboram de la cota 1650 spre 5-600, sper să nu mă înșel. Mă temeam de un lucru: de ritmul de la start.

Băi, frate, dar unde se grăbesc toți? Tânjesc toți la podium?

Mă tot miram de ei pe timpul cursei, ce mănâncă, cum se pregătesc, cum îmbină job-ul cu pregătirea, chestii uzuale la care să te gândești pe timpul nopții. Am gâfâit să țin ritmul, dar, degeaba, am rămas pe ultimele poziții, alături de doi-trei camazari, probabil, în aceeași dilemă ca mine. La un moment dat, doi fiind, ultimii doi, am fost ajunși de închizători. Confirmarea lor că nu au voie să ne depășeașcă atât timp cât noi eram în grafic cu timpul ne-a dat aripi, am fost pe punctul de a desface șampania. Era ca și cum am fi câștigat cursa. Bine, dacă întorceai clasamentul de atunci, chiar așa era, eram primii.

Alergarea pe timpul nopții este fantastică. Auzi doar zgomotul clopoțeilor de la rucsasc, așa cum mi-am pus eu, și a pașilor tăi pe cărări. În rest, nimic. E o liniște înspăimântător de frumoasă. Ps: atât timp cât îți faci simțită prezența pe cărări, ești în siguranță. Teoretic.

Pe timpul nopții

A fost un dans al alergării până pe la km 26, când eram într-un timp foarte bun, deși destul de departe de grupul din față. Au început să urmeze urcările și, treptat, ne-am regrupat, alergând cu un alt companion ajuns pe drum, în timp ce închizătorii au rămas în spate cu un alergător care a și abandonat ulterior, din câte am aflat. Începeam să numărăm distanțele dintre punctele de hidratare și, mai ales, timpii până la final. Estimam că ajungem în jur de 6.30 – 7.00, însă lucrurile s-au schimbat radical de la km 33-35. Dacă m-aș cunoaște bine, aș spune că zona acestor km este una fatidică pentru mine. Am căderi de ritm și îmi reintru greu înapoi. Gândesc aievea și filosofez la următoarele participări la ultra-uri. Ei bine, acum totul a fost condimentat cu un element surpriză: somnul. În jurul orei 5.00 am, mergeam hipnotic spre un visat punct de hidratare care să-mi aducă izbăvirea: mai ai puțin. Eram în timp, doar filosofic vorbind, desigur.

In afara timpului, asa am alergat proba de ultramaraton de la Maraton Apuseni msg systems 2

În jurul orei 5.30 am, când soarele încă nu-și făcuse apariția pe cer

Dormeam pe mine. Lipsa somnului și faptul că am venit la competiție fără puțină odihnă înainte și-au pus decisiv amprenta. Mi-a părut foarte rău că organizatorii nu au pus nici pic de cofeină într-unul dintre punctele de hidratare, nu știu cum nu s-au gândit la asta, sunt extrem de atenți cu toate cele. La Montanta, măcar, ar fi ajutat foarte mult, dat fiind faptul că veneam după o noapte de traseu și, poate, unii dintre noi aveau nevoie. Poate m-ar mai fi trezit din starea aceea, cine știe. După ultimul punct de hidratare, cel înainte de finalizarea primei bucle, eram atât de adormit încât am pierdut traseul sau noi am crezut că l-am pierdut. Am bălăurit pe aplicație, pe ceas, bucată de vreo 15-20 minute să ne dăm seama unde suntem. Eram bine, în general, spun. Acei 7.3 km până la Șesul Cald, punctul de unde intram pe a doua buclă, au fost groaznici. Am trecut de la abandonez la hai, mă încadrez la mustață în timpul limită, de la ce dracului fac aici la va fi mai ok pe a doua buclă.

Am reușit să ajungem în jur de 7.45, cu 15 minute înainte de a fi scoși din competiție. Am luat o supă caldă, mi-am meșterit picioarele și energizat corpul cât am putut și am ieșit afară să prind startul maratoniștior. Eram ultimul, m-am pierdut de companionul meu care ieșise mai devreme din checkpoint. Acum, eram la pas cu închizătorul de la maraton, dar, obiectivul meu era să închei în timp cursa. Am fost avertizat asupra timpilor limită, știam că va fi foarte greu, mai ales pe fondul oboselii mele, dar, nu am abandonat lupta, am crezut că o pot duce la capăt. Mă simțeam bine, picioarele aproape că zburau într-un ritm amorf, dar nu puteam ține pasul celor mai proaspeți de la maraton. Așa că mi-am văzut de propiul ritm, alergând de unul singur o bucată bună de traseu. Trăgeam așa puțin cu gloanțe oarbe, dar, ideea e că trăgeam.

Surprize pe traseu

La punctul La Răscruce, un punct strategic în privința timpilor unde am fost primit la fel ca primul loc, am avut surpriza să ajung din urmă alți doi companioni de la ultra. M-au așteptat înainte de intrarea în circuitul Scăriței Belioara, să ducem împreună povara. Era evident pentru toți trei că nu mai e o cursă de alergare tip ultramaraton, ci una de anduranță – rezistență. Eram sleiți toți trei, însă deciși să continuăm. Am încheiat cu bine coborârea abruptă a circuitului, însă deloc ok ca timp. Pe urcarea stâncăraiei Scăriței, în timp ce ne trăgeam puțin sufletul, am auzit un salvamontist strigând la noi de sus: Voi sunteți cei trei de la ultra? Ar fi bine să vă grăbiți, vi se închide punctul de La Răscruce. Noi ne uitam pe ceasuri mai mult la numărul de km, la diferența de nivel sau viteza deplasării pentru a face calcule, mai puțin la…cât e ceasul. Sigur, funcția de bază a unui ceas: să arate ora, n-aveam nevoie de ea, eram în alt film oricum. Cu ultimele forțe, am zis să tragem, să vedem ce va ieși. Am ajuns în punct prea târziu, puțin peste 20 minute de la închiderea lui. Conform regulilor anunțate de organizatori, eram în afară cursei. Voluntarii ne-au alimentat ok și ne-au îndrumat pe ruta cea mai scurtă către stațiune. Mai aveam în jur de 10 km până la tabăra stabilită de la Șesul Cald. După o zi cu esențe tari, am mai tras de noi aproximativ cinci kilomentri, unde ne-a așteptat o mașină chemată de unul dintre amicii de suferință din acea zi. Final: 76.5 km și o alergare de toată isprava pe timp de noapte.

Nu a fost în ritm de salsa, nu a fost cu purtare de vânt și cu fluturi, ci a fost cu somnolențe și puțin chin, dar, hei, asta e cu asumarea. Mi-a plăcut că am reușit să alerg noaptea, că am făcut câțiva kilometru buni, că am revenit pe zona competițiilor și fizic, nu doar pe la evenimente virtuale, că am dat iarăși de acea atmosferă frumoasă de la Maraton Apuseni msg systems, că am petrecut timp fain alături de familia și prietenii care m-au așteptat la final și, în mod special, că nu am abandonat. Vedeți, gândesc pozitiv: eu nu am abandonat, nu m-am încadrat în acei timpi limită. Face bine pentru cursele viitoare, ha-ha. Până aproape de km 70, am crezut aproape constant că pot termina cursa în termenul dat de organizatori. Aici e oarecum farmecul acelui număr purtat la o probă de ultra: toată lumea se așteaptă de la tine să faci lucruri uimitoare și grozave. Dar, asta este, nu a fost să fie, acei timpi pierduți dimineața cu stările de somn, se pare, au întors decisiv balanța. Rămâne pe data viitoare.

Despre competiție și organizare: totul a fost ca de obicei, lucrurile au fost foarte bine făcute. Am o singură observație, am pus-o mai sus în material. Traseul a fost bine marcat, asigurat, iar atmosfera frumoasă a fost inclusă. De revenit? Fetițele mele mi-au confirmat că vor și ele să alerge anul viitor.

Written by Rares Iordache
(re)mixez idei ca #digitalguruhaha, B2B Solution Specialist, PhD Philosophy, Publisher, #ecommerce specialist #blogger, #alergator, #ciclist #passionaterunner #passionatecyclist Profile

2 Replies to “In afara timpului, asa am alergat proba de ultramaraton de la Maraton Apuseni msg systems”

  1. Intotdeauna m-am intrebat cum e sa alergi la un maraton, dar la un ultra pe munte n-am indraznit nici macar sa concep c-ar fi posibil. Sunt un fel de ultra-oameni, cu ultra-muschi si ultra-tendoane. Si un psihic de…, nu stiu, psihopat? In sensul bun adica, cum, in timp ce majoritatea oamenilor stau pe canapea, unii mai dau doua ture-n parc si cred ca e wow… Altii hai, ca mine, alearga din an in pasti si se umfla-n pene. Am alergat crossul de 12 tura asta, cu putin antrenament poate fac si un 21, obiectiv bun, de atins. Dar 42 nici prin vis. 87??? Deja pare un film cu super-eroi. Asa ca Rares, multumesc pentru randurile astea, pentru impartasirea gandurilor cu noi muritorii de rand, si nu sunt ironic, a trairilor din cursa. Imi da sperante ca se poate, un 21 sigur. Bafta!

  2. Florin, îți mulțumesc pentru comentariu și gânduri. Răbdare, cu răbdare se poate totul. Nimic nu este imposibil, iar super-erorii sunt cei care….salvează viețile altor oameni, mai curând.:). Noi, cei din coada listelor sau cei care ne chinuim să terminăm în timpii dați de organizatori, ne străduim să împăcăm lucrurile zilnice din viețile noastre, job, familii, program încărcat…alergăm, care-cum putem Încercăm să ne depășim condiția. Uneori ne iese, alteori, mai puțin. Dar, persistăm. 🙂

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.