Pe vremuri tulburi: despre cei invizibili din liniile din față

Read Time:3 Minute, 52 Second

Coronavirus. Fiecare zi este o filă din jurnalul nescris al oricărui om care trăiește aceste vremuri agitate, afectate de un soi aparte de nebunie denumită simplu: pandemie. E despre fiecare dintre noi, dar într-un complet diferit de afectare. Unii avem norocul să stăm în băncile din spate, mai departe de agitația din față. Privim din case contagiunea colectivă prin ecrane, sau de la picnicuri, depinde de noi cum dorim să o facem. Pentru alții, în schimb, coronavirusul înseamnă un risc în fiecare clipă, o poziționare direct în linia întâi. Medicii sunt primii vizați, ei intră în contact direct cu cei infectați. Așa este, e corect, ei sunt oamenii însărcinați să ne îngrijească dacă ni se întâmplă ceva nasol. Linia întâi. Între linia întâi și linia a doua sau pe această fractură, se mai află câțiva alți oameni care au căzut în invizibilitatea noastră. Ei sunt cei care ne asigură serviciile alimentare.

Desigur, pe această linie, mai sunt și alții. Eu îi menționez pe ei pentru că am avut șansa să ies și să-i întâlnesc față în față. A scris și Valer Simion Cosma despre ei, a însirat lista cu respectivele categorii. Nu știu dacă este completă, dar e utilă, îi amintește pe oamenii care nu pot sta acasă, nu se pot feri.

Lucrătorii și lucrătoarele din retail și din micile magazine, personalul de la salubritate, cei care mențin activ sistemul energetic, curierii și poștașii, transportatorii și mulți alții, nu au posibilitatea să stea acasă pentru a se proteja și pentru a-și proteja familiile. În cele mai multe cazuri, cei care fac aceste munci primesc salarii sub salariul mediu pe economie, dacă nu chiar mai aproape de salariul minim pe economie, decât de cel mediu. 

Valer Simon Cosma. Sursa

O zi din săptămână în care trebuie să ies din casă după alimente. Nu mi-am făcut stocuri, am cumpărat cam cât am avut nevoie. Așadar, ieșire. Pregătesc cea mai flexibilă plasă pentru pusul produselor, îmi iau mănușile și plec. Era de bună dimineață și am avut norocul să fiu primul în magazin. A mai intrat o femeie doar să întrebe de ceva, dar a ieșit.

Mă întâmpină o doamnă. Răspunsul ei nu mai e la fel de relaxat și plăcut ca în alte dăți. Eu rup ușa și revin acasă, ea rămâne în acel mediu timp de cel puțin încă opt ore. Era înarmată cu: o sticlă de spirt, pusă pe ceva chiuvetă, și un mesaj mare imposibil de văzut de clienți din cauza poziționării: vă rugăm să păstrați distanța! Atât! Acestea erau singurele ei arme de protecție în fața coronavirusului, o sticlă de spirt și un rahat de carton agățat pe un perete.

Am cerut ce aveam nevoie. Mi-a pus produsele pe tejghea, am plătit cu cardul și mi-a oferit bonul într-un gest extrem de rapid, nu cumva mâinile mele să se apropie de mâinile ei mult prea mult în momentul ridicării hârtiei. I-am mulțumit și mi-a răspuns stins, aproape evitând contactul vizual, chiar dacă acesta nu este mod prin care visului se poate transmite.

Aceștia sunt oamenii invizibili din linia întâi-spre-a-doua. Sunt oameni care sunt nevoiți să meargă zilnic la job pentru noi toți, nu pot face asta remote, pentru ca noi toți să putem sta acasă să ne ferim de virus. În drum spre casă, m-am gândit la doamna aceea, la cum anume se luptă de una singură cu necunoscutul care intră în magazin, la cum anume face asta pe același salariu – sunt aproape convins că e un adevăr general valabil – riscându-și sănătate în fiecare clipă. Nu e un lucru deloc ușor. În același timp, e trist. Sunt angajatori care nu s-au gândit deloc la cum anume să-și protejeze angajații. La fel cum prost au gândit cei de la RDS-RCS să-și trimită oamenii pe teren pentru a efectua instalări complet neprotejați. La urma urmei, și dacă le-ai da mănuși, oamenii intră în contact vreme de cel puțin jumătate de oră cu posibili infectați. Le-au dat o listă cu cei izolați acasă, nu știu de unde o aveau! Hilar, nu? În lupta contra acestei pandemii, unii angajați luptă cu o sticlută de spirt, un carton cu o atenționare și cu o listă cu niște adrese și niște nume.

Pentru toți cei din băncile din față, un mare respect. Să avem grijă de ei, să încercăm să-i protejăm pe cât putem, de ei depind atât de multe acum. Aeasta ar trebui să fie a doua noastră preocupare în acest vremuri, după cea în care să ne străduim să respectăm îndemnul specialiștilor.

#stațiînsiguranță #avemgrijadeliniaintai

About Post Author

Rares Iordache

#digitalmanager, #autor, #magento, #wordpress, #ecommerce specialist, #PhD, #blogger, #alergator, #ciclist
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: