#jurnaldebord

Transfăgărășan Challenge 2021 pe o fixie

Provocarea a venit oarecum normal: să urc Transfăgărășanul pe o fixă în cadrul competiției. De ce? Pentru că drumul e acolo și...

Written by Rares Iordache · 4 min read >
transfagarasan-challenge-sibiu-rares-iordache-1 (1)

Prima competiție pe 2021 și prima cursă cu bicicleta, și ce mai provocare. Când am văzut anunțul cu Transfăgărășan Challenge în cadrul Turului Ciclist al Sibiului, mi-am spus că nu trebuie să ratez un asemenea eveniment. Pe vremea aceea, pedalam o fixie prin oraș și cursiera mea Sensa Lombardia pe la cursele mai lungi din afara orașului, destul de răruțe. Între timp, am rămas doar cu o singură bicicletă – o fixie Constantine Urbane model 2018, cu care bat cam toate tipurile de drumuri care-mi ies în cale. Provocarea a venit oarecum normal: să urc Transfăgărășanul pe o fixă în cadrul competiției. De ce? Pentru că drumul e acolo și pentru că există fixie. Asocierea a devenit normală, imposibilă, dar normală. Cum era replica aia din Matrix: nu încerca să îndoi lingura, este imposibil. Lingura se îndoaie după tine.

Temător la început, încrezător într-un final, am băgat pe foc și mi-am pregătit picioarele, alergarea fiind marele meu as din mânecă. M-a bucurat sincer și faptul că nu eram singurul pe o fixie, mai erau băieții de la Reborn din Cluj, pe care-i știam și cu care am tot schimbat impresii. Totul era dat pe cartea: se poate, cum să nu. Evident, nu mi-am pus nicio secundă problema vreunui loc în clasament, ci doar să-l duc la capăt.

Mi-am setat baza la Albota alături de familie și un grup de prieteni, cu toții fani adevărați ai ciclismului, de la mic la mare. Puținele intervale încercate au eșuat din cauza vremii. Cu o zi înainte de start, am urcat la Bâlea Lac: ceață, temperaturi scăzute, puțină ploaie. Mi-am regândit întreg echipamentul, fiind nevoit să-mi car ceva suplimentar cu mine. În ziua cursei, surpriză, soare și temperaturi încurajatoare. Foarte bine, văd ce va fi sus.

Verificat presiunea la roți, uns lanțul cu puțin ulei de la unul dintre colegii de suferință. Aud în spate un nu cred! Cu asta vrei să urci? Admit, m-a încurajat gestul, dar, dracu știe cum urma să urc. M-am scos doar cu un: știi, eu nu sunt ciclist, uite ce scule mișto aveți pe aici. Eu am venit doar să încerc ceva. Da, remarca era corectă pe toate fețele ei: au fost aliniate la start adevărate bijuterii și eu eram acolo să-mi rezolv un fix. V-ați prins?

Startul.

Puțin anost, mă așteptam la mai multă zarvă. Sigur, eram obișnuit de la competițiile de alergare, acolo unde bubuie muzica, răsună vuvuzelele și vocile de încurajare, iar participanții nu se opresc din bătut din palme. Bine, aici, lumea era cu mâinile pe ghidoane, se înțelege. Pornesc agale, undeva prin spatele plutonului. Fanii mei sunt pe traseu, e faină senzația. Pe la alergare, nu apucam să le văd pe fete de multe ori. Se merge în startul festiv și sunt puțin dezamăgit când observ pe ceas că am 24km/ h și mai erau cicliști care treceau în viteză să depășească, deși s-a menționat să nu facem acest lucru. Poate o fi fost senzația mea, cine știe.

Se intră oficial pe traseul cronometrat. Unii îi dau blană, dacă pot. Eu merg în ritmul meu. După primele urcări, îmi vine așa de undeva, nu știu de unde, un fel de vânt din spate și încept să depășesc grupuri de cicliști.

Transfăgărășan Challenge 2021 pe o fixie 1
foto: Transfăgărășan Challenge album Facebook oficial

Urcușul lin spre starea de beatitudine

A fost moment de sclipire, încet, încep să pierd din cadență. Era normal, la tura de recunoaștere făcută, estimam că se va întâmpla asta undeva sub Bâlea Cascadă. Cam pe acolo a și fost, dar, cu o mică pauză, mi-am revenit. Căutam în zare punctul de hidratare, rămăsesem fără apă și, sincer, aș fi avut nevoie și de ceva întăritoare. În ultima perioadă, de la alergare, m-am obișnuit să plec pe minim. Surpriză, însă, aici nu a fost decât apă, nu e ca pe la ultra-urile de alergare. Așadar, pun apă și înghit în sec cu speranța că poate oi da peste ceva la stână, câțiva km mai sus. Mai aveam o jumătate de baton și stomacul gol. Genial, îmi spun.

Simt cum mă părăsește energia din picioare. Îmi spun că e ok să fac pauze mai dese. Sunt ok în rest, pot chiar alerga pe lângă fixă, dar, când mă sui pe ea, încep problemele. E clar, trebuia să nu beau bere înainte cu o seară, dar, ce să-i faci, companie faină. Mă gândeam la acel pahar de cola primit acum câțiva ani la Șaua Paltinu la 2×2 Race, eram derămat. Au venit voluntarii cu sticla din râu, a fost desfătare și pentru minte, și pentru picioare. Cum se zice, haide, puțin, încă puțin până la final.

Serpentine, durere pentru starea de bine

După primele serpentine, încep crampele. Eram lângă doi cicliști cu care mai schimbam o poveste. Nu mai reușesc să mă țin de ei. Știu cum să dozez asta, un mic masaj și trece. Iau gura de baton rămasă, cu asta urc. Știu că nu am un ritm bun, poate că eram mai ok un alt raport, am lăsat foaia de 49. În fine, 4 km se vor face cumva. Și dacă-i alerg, și tot îi fac. Mintea era ok, funcționa la nivel optim de încredere.

transfagarasan-challenge-sibiu-rares-iordache
foto: alienbike.ro

Mă târam împingând sisific în pedale, unde o fi curba aia a izbăvirii? Tăcere totală, până ce aud un ropot de aplauze de nicăieri venite, din ceață: are fixie! Haide, haide! Mulțumesc grupului fain de la finish, m-am ridicat cu ultimele forțări din șa și am terminat cursa. A fost Transfăgărășan Challenge 2021 pe o fixie. Mai vin așa? Da, de ce nu? Dacă mai particip la curse de biciclete, da, voi veni sigur cu fixie. Cel mai probabil, mă voi organiza altfel de coborâre, căci, cu fixa, și coborârile înseamnă un efort aproape la fel de mare ca urcarea.

Păreri organizare cursă

Pro

  • nu au existat poticniri, dat fiind contextul – prima ediție. Totul a mers conform planului asumat
  • asistență similară profesioniștilor pe urcare, observație generală, vedeți nota de la Bâlea Cascadă
  • să nu uităm, au preluat inițiativa unei astfel de curse, ceea ce este lăudabil

Contra, dar nu sunt niște reproșuri, ci niște chestiuni pe care mi-ar plăcea ca organizatorul să le ia într-un sens constructiv

  • asistența la Bâlea Cascadă – am fost la un pas să fiu lovit de o mașină care ieșea din parcarea de acolo, deși era și poliție prin zonă. Ar fi trebuit pus un voluntar acolo care să îi mai oprească pe care voiau să iasă din parcare.
  • atmosfera generală fie din punctele de hidratare, fie din zonele unde erau voluntari – venind din zona de alergare, acolo totul e focusat pe buna dispoziție, pe încurajări constante inclusiv pentru ultimii concurenți. Aici, era o tăcere de zici că ne părea tututor rău că suntem acolo. Repet, poate a fost senzația mea, e chestiune subiectivă.
  • ajuns la final, nu era nimeni acolo. Am trecut ca orice alt ciclist care a urcat Transfăgărășanul în acea zi în afara competiției. Am căutat cortul cu drop-bag-uri, am căutat zona de pasta party. Nu era nimeni la final care să te îndrume spre respectivele zone.
  • asta nu ține de organizatori: pe coborâre, niște tipi s-au trezit să….trasezez marcajul dintre benzile de mers de pe Transfăgărășan. Atunci, fix în ziua Turului Ciclist al Sibiului!!!
Transfăgărășan Challenge 2021 pe o fixie 2
Primii cicliști profesioniști sosiți pe ultimii 4 km Transfăgărășan – Turul Ciclist al Sibiului
Written by Rares Iordache
(re)mixez idei ca #digitalguruhaha, B2B Solution Specialist, PhD Philosophy, Publisher, #ecommerce specialist #blogger, #alergator, #ciclist #passionaterunner #passionatecyclist Profile
dor de alergare 4

dor de alergare

Rares Iordache in #jurnaldebord
  ·   26 sec read

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.