Un primar nou – asumarea onoarei de a investi în infrastructura educațională

Read Time:3 Minute, 13 Second

“Investiția în infrastructura educațională este baza contractului prin care creăm oportunități și prosperitate pentru copiii noștri. Ne asumăm cu onoare această responsabilitate, repunem învățământul timișorean în centrul priorităților administrației locale și îl ducem acolo unde merită potențialul său”. /Dominic Fritz.

Cum sună asta? Ce ziceți? Eh, cu această promisiune și cu deviza pusă pe orașul universitar, noul primar al Timișoarei are șanse (mari) să fie ce nu sunt mai toți primarii de prin România: o materializare. Desigur, să nu ne culcăm pe o ureche, că mai avem un exemplu de individ care a dat în sus și în jos cu România educată și s-a ales praful de tot. Haideți să fim optimiști, deși, când vine vorba de țara noastră, vă spun sincer că nu-mi stă în fire.

Au fost și s-au dus și alegerile locale. A ieșit cine o fost, cine nu o fost și, într-un final, cine o trebuit. Dincolo de asta, sunt câteva cazuri insulare care merită toată atenția. Unul dintre acestea ar fi Timișoara, care a decis să meargă pe un nou drum.

Vom crea o structură specializată pe educație cadrul în cadrul Primăriei, condusă de un expert în politici educaționale, care va coordona infrastructura școlară pe domeniile de competență ale administrației. Primul an, prioritate zero: vom dezvolta Strategia Educațională a Timișoarei. De ce unelte au copiii și profesorii nevoie, pentru a-și împlini vocația? Vom face Analiza Geografică a Nevoilor de Infrastructură Școlară. Ea va evidenția nevoile curente de infrastructură școlară ale orașului nostru în dezvoltare. Vom construi noi creșe și grădinițe de stat și vom susține înființarea de creșe și grădinițe private, pentru a asigura că fiecare copil al Timișoarei are asigurat un loc în care să învețe prin joacă și să fie îngrijit cu căldură. Vom încuraja eliberarea PUZ-urilor către dezvoltatorii imobiliari privați care includ în proiect infrastructură preșcolară sau rezervă un teren în acest scop. (sursa: edupedu.ro ).

Nu mai ofer și alte declarații care țin de promisiunile lui Dominic Fritz. Dar, simțiți aerul? Pare a fi un picuț altceva. Iată, avem un discurs coerent, curat, decent prin faptul că nu-și asumă, ci vorbește de echipa care va face, pune educația ca prioritate zero, vorbește despre infrastructură educațională. Nu sunt sf-uri, doar chestii pe care pur și simplu nu prea le aud pe la politicieni. Dacă se va și dovedi nu doar o promisiune, Fritz va schimba profund Timișoara. Clujul se va uita din spate să vadă ce ar mai putea recupera. De alfel, clujenii au ales să rămână ancorați în aceeași paradigmă, deși nici nu aveau cine știe ce variante. Asta e paradoxul aici: pare că piața locală refuză chinul de a-i găsi un contracandidat ok lui Emil Boc. E un refuz, că nu cred că nu s-ar găsi unul. Desigur, sunt chestiuni declarativ – optimistice, dar, cum spuneam, să nu ne pierdem în tăvălugul de pesimisme. Haideți să-l vedem la treabă pe noul băiat bănățean. Am așa un sentiment că se vor realiza chestii faine acolo.

Din ce am mai remarcat din acest val nou și mi-a sărit în ochi: Brașovul. Avem șanse să vedem curând și acolo lucrurile frumoase și nu într-un viitor îndepărtat. Unde mai pun că e un oraș foarte drag mie, că-mi place Brașovul foarte mult. Ceea ce regret sincer este faptul că Roșia Montană nu i-a acordat o șansă lui Tică Darie. Fie și prin prisma acestui suflu nou sau a unui alt tip de gândire, Tică ar fi meritat să primească un vot. Dar, probabil așa e în chestiunile acestea, nu cei mai buni câștigă.

Până una alta, sunt sigur că mă voi uita și voi admira din ce în ce mai desele piste de biciclete din Timișoara, Clujul a arătat că nu e capabil să facă așa ceva.

sursa foto: pixabay.com

About Post Author

Rares Iordache

#digitalmanager, #autor, #magento, #wordpress, #ecommerce specialist, #PhD, #blogger, #alergator, #ciclist
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleppy
Sleppy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Comenteaza

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: